Directorul RAR Bihor, Gavril Grebenişan, a anunţat că programul instituţiei pe care o conduce a fost prelungit în această perioadă pentru a face faţă tuturor solicitărilor. Grebenişan susţine că aglomerarea înregistrată la RAR Bihor în ultima perioadă este datorată introducerii taxelor speciale pentru înmatricularea autovehiculelor după 1 ianuarie 2007. Directorul RAR Bihor a precizat că programul angajaţilor reprezentanţei este de luni până vineri, între orele 7.00 şi 21.00, iar sâmbăta şi duminica, între 7.00 şi 16.00. În perioada sărbătorilor se va lucra chiar şi sâmbătă, 23 decembrie, după care activitatea va fi reluată în 27 decembrie şi va ţine până în 29 decembrie, după care angajaţii serviciului vor fi liberi până în data de 3 ianuarie. "Am ajuns să ne ocupăm de 480-560 de maşini pe zi, ceea ce reprezintă de două ori mai mult decât până acum, în condiţiile în care numărul de ore nu este dublu", a declarat Gavril Grebenişan. Acesta a ţinut însă să precizeze că, deşi programul a fost suplimentat, sunt mulţi conducători auto care, în loc să vină la ora la care au fost programaţi, se prezintă la sediul RAR cu multe ore înainte, incomodându-i pe cei care au programări în acest interval. De asemenea, Grebenişan a ţinut să menţioneze că taxele speciale vor fi mari doar în ceea ce priveşte maşinile noneuro, euro1 şi euro2. "Taxele vamale şi accizele pentru un vehicul euro3, care acum sunt în jur de 800 euro, din 2007 vor ajunge la 1.350. Pentru maşinile produse în 2005 sau 2006, taxele vor fi mai mici decât cele de acum", a afirmar directorul RAR Bihor. În ceea ce priveşte programul la Serviciul comunitar de permise şi înmatriculări, acesta va fi la fel ca al RAR Bihor. Potrivit directorului acestui serviciu, Alexandru Laza, examinările auto vor fi încheiate în data de 20 decembrie.