Program pentru copii în perioada vacanţei
Dorind să vină în întâmpinarea dorinţelor celor mai mici dintre utilizatorii săi, cei care au intrat în vacanţă de câteva zile, Biblioteca le-a pregătit un program care să le satisfacă curiozitatea şi spiritul ludic şi să le ofere o modalitate inteligentă de petrecere a timpului liber în fiecare zi de vacanţă. Programul de vacanţă al Secţiei de Copii şi Tineret este următorul: luni, atelier literar, marţi - teatru de păpuşi (mânuire păpuşi Bi-ba-bo şi marionete/dramatizări), miercuri - teste de inteligenţă, joi - ateliere creative şi recreative, vineri - jocuri recreative. Acest program este valabil în perioada 15 iunie-15 septembrie, în fiecare zi, între orele 11.30-15.00.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.