Pe Autostrada Borş-Braşov, În cursul zilei de 15 iulie 2004, în localitatea Chiribiş, sat aparţinător comunei Tăuteu, prefectul judeţului Bihor, Gheorghe Sârb, a organizat o analiză asupra stadiului reglementării situaţiei juridice a terenurilor aflate pe traseul Autostrăzii Borş-Braşov, pe tronsonul Borş-Suplacu de Barcău din judeţul Bihor. La analiză, au participat reprezentanţii Prefecturii Bihor, ai Oficiului Judeţean de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, ai S.C. Gaus, ai firmei Bechtel Internaţional, precum şi ai administraţiilor publice vizate (primari, viceprimari, secretari şi specialişti în măsurători topo). În urma analizei efectuate a rezultat că, din punct de vedere juridic, situaţia terenurilor este corespunzătoare, putându-se pune la dispoziţia firmei constructoare un tronson de circa 15 km lungime, pentru demararea lucrărilor. În comunele Abram, Tăuteu şi Balc mai sunt de clarificat, în total, 12 poziţii. Acţiunea se va finaliza, prin corectări de titluri de proprietate, în cursul săptămânii 26-31 iulie. De asemenea, s-a stabilit ca, în cursul zilelor de 21 şi 22 iulie, să fie convocate şedinţe ale Consiliilor Locale Tăuteu şi Abram, pentru a se adopta hotărâri privind acceptul respectivelor legislative asupra terenurilor proprietatea comunelor. OJCGC a primit sarcina să clarifice situaţia terenurilor din perimetrul comunei Suplacu de Barcău, care sunt ocupate cu sonde.