Primul spectacol de teatru-dans produs în Oradea - Invitaţi la un show care "atacă" simţurile
Premiera naţională Life Sequences Profiles va pune publicul din Oradea faţă în faţă cu o experienţă teatrală absolut nouă. În primul rând, pentru că teatrul dans nu este un registru obişnuit în România, iar în al doilea rand, pentru că Teatrul Regina Maria şi-a asumat un pariu riscant, aceasta fiind prima producţie de gen care se naşte la Oradea.
Spectatorii sunt invitaţi să-şi uite, pentru 50 de minute, serile obişnuite de spectacol, în care veneau la teatru să asculte o poveste. De aceasta dată, ei vor veni la teatru pentru a urmări secvenţe surprinse din ritmul cotidian, pentru a-şi pune întrebări, pentru asculta, vizualiza şi simţi stări, conflicte, mesaje. Spectacolul este "dirijat" coregrafic şi artistic de Florin Fieroriu şi are o distribuţie formată din generaţia tânără a actorilor. "Au fost organizate două castinguri pentru a alege distribuţia şi au fost două castinguri grele. Am ştiut că la Oradea voi putea lucra cu actori obişnuiţi, care să-şi folosească trupul în actul artistic, dar am căutat, în acelaşi timp, actorii care au o intuiţie aparte", a spus coregraful. De la o idee dată, fiecare actor a început să creeze o acţiune. Singurele indicaţii au fost să fie o acţiune firească, credibilă. Spectacolul, asemănat cu bitter-ul ca mesaj emoţional, este construit pe mai multe culoare, dar publicul va trebui să-şi găsească reţeta personală, prin care poate uni culoarele într-un mesaj. Un culoar este muzica, alt culoar este textul proiectat, care nu are legătură, la prima vedere, cu al treilea culoar, cel al acţiunii de pe scenă. "Cum ar fi: să nu privim decât un sigur apus de soare? să nu fumăm decât o singură țigară? să nu facem sex decât o singură dată în viață?", iată un exemplu din ideile, temele, de la care a pornit căutatea actorului. "Acțiunile fizice au durate de maximum cinci secunde și sunt performate în absența conceptului de personaj. Spectacolul nu are un mesaj concret, ci expune foarte multe idei, dezbătându-le într-un context non-narativ, chiar aleator. Compoziția coregrafică nu are un fir epic, ci, mai degrabă, se ghidează după vinele energetice ale fiecărei acţiuni. Are fundamente vizuale, dinamice și nu psiho-emoționale", după cum se explică în prezentarea piesei. Florin Fieroiu a ţinut să felicite managementul teatrului pentru curajul de a adăuga o astfel de piesă în repertoriu. Astfel, Teatrul Regina Maria îşi lărgeşte paleta de oferte şi piese. Pentru că spectacolul este non-verbal, el va putea avea şi un traseu internaţional, fie că e vorba de un festival de teatru, fie că e vorba de un festival dedicat dansului. Premiera are loc mâine, 21 septembrie a.c., de la ora 19.00. Biletele încă se mai pot achiziţiona, astăzi, între orele 10.00 şi 13.00, de la agenţia teatrului, sau astăzi şi mâine, online, de pe biletmaster.ro. Preţul în sală este de 20 lei, în loji, de 30 de lei, iar la balcon, 10 lei.
BEST JOB PROJECT PART TIME IN 2014! Joburi serioase – operatori online part time Cel mai bun proiect din Romania - activitate part time Castiguri progresive in functie de realizari. Curs gratuit de afaceri interactive. Training privat prin email! Pentru detalii, trimite acum textul ”Info” la adresa de email:badita.livia@gmail.com
Crestere pe piata ofertelor de castig! Tot mai multi oameni lucreaza cu noi si sunt extrem de multumiti! Oferim pe loc contract legal! Primele castiguri au fost acordate! Avem dovada platii! NU e joc piramidal si NU e MLM! Lucrati comod, 3 ore pe zi, ca operator online, si castigati 300 dolari lunar! Daca doriti detalii, trimiteti textul ?Info? la adresa de email: ioanheredea@yahoo.com
Un job pentru toate varstele: operatori online, special pentru cei care au cunostinte minime de folosire a calculatorului! Oferim castiguri garantate si motivante: 300 de dolari lunar. Timp de lucru : 3 ore pe zi. Trimite textul "Info" la email dana_cirstea@yahoo.ro pentru detalii.
Un job nou pentru toate varstele: operatori online, special pentru cei care au cunostinte minime de folosirea a calculatorului! Oferim castiguri garantate si motivante: 300 de dolari lunar! Timp de lucru: 3 ore pe zi. Trimiteti CV si cerere de detalii la email neluilas@gmail.com
Oferta locuri de munca sigure! Tot mai multi oameni sunt multumiti, pentru ca oferim imediat contract legal si dovada platii! Primele plati au fost trimise! Seriozitatea noastra este absoluta! NU e vorba despre MLM sau despre joc piramidal! Lucrati 3 ore pe zi ca operator online si castigati 300 dolari lunar! Pentru detalii, trimiteti textul ”Info” la adresa de email: allingoodtimeok@yahoo.com
Locuri de munca de seriozitate maxima! Oameni foarte multi lucreaza acum cu noi si sunt extrem de multumiti! Primele castiguri au fost acordate! Oferim imediat contract legal! Avem dovada castigurilor! NU e joc piramidal si NU e MLM! Castigati garantat cel putin 300 dolari lunar, lucrand ca operator online, 3 ore pe zi. Va trimitem mai multe detalii, dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email:alyn_robert12@yahoo.com
Oferta locuri de munca in toata tara! Oamenii s-au convins de seriozitatea noastra, pentru ca le-am oferit pe loc dovada platii si contract legal! Primele castiguri au fost deja expediate! Oferta NU e MLM si NU e joc piramidal! Castigati lunar 300 dolari, lucrand simplu, 3 ore pe zi, ca operator online! Va trimitem detalii mai multe, dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: teodoraartemiza@yahoo.com
Un job nou pentru toate varstele: operatori online, special pentru cei care au cunostinte minime de folosirea a calculatorului! Oferim castiguri garantate si motivante: 300 de dolari lunar! Timp de lucru: 3 ore pe zi. Trimiteti textul "Info" la email: dana_cirstea@yahoo.ro
Devino ACUMA actionar GRATIS la cel mai mare facebook din lume. Timp limitat pana la inchiderea emisiunii de actiuni GRATIS. https://www.globallshare.com/ro/2824594.html
Locuri de munca urgente! Incheiati imediat contract legal si incepeti rapid o activitate noua, usoara, serioasa si profitabila! Foarte multi oameni au inceput deja sa lucreze! Seriozitatea noastra este absoluta! Primele castiguri au fost deja acordate! NU este joc piramidal sau MLM! Avem nevoie de operatori online care sa lucreze 3 ore pe zi si sa castige 300 dolari lunar! Pentru a afla detalii,trimiteti textul "Info" la adresa de email: dumi_costiug@yahoo.com
Cumperi si revinzi! Foarte multe Produse Digitale, le cumperi, capeti dreptul de proprietate asupra lor si le revinzi de cate ori vrei in copii. Ele sunt in 2 variante: STANDARD, cu 50 lei si EXTRA (cu un site) cu 70 de lei. Ele contin e-book-uri si soft-uri; ofer multe bonus-uri. - Cum sa faci bani – 19, - Echilibru mental şi tactici de luptă – 12 - Marketing – 81 - Reţete de slăbire – 4 - Sfaturi diverse – 13 - Site-uri, blog-uri – 34 - Succes în viaţă – 7 - Dragoste – 8 - Îngrijirea câinelui – 1 - Reţete culinare (şi vegetariene) – 10 - Înfrumuseţare – 9 - Pescuit, chitară, bonsai, acvariu – 4 - Programe, ghiduri internet şi PC – 86 - Artă fotografică, horoscop, astronomie – 3 Pentru detalii vizitează site-ul materialedig.com: citeşte detalii, completează câmpurile respective şi trimite
Oferta locuri de munca noi! Oferta este acum un fenomen, pentru ca tot mai multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! Oferim pe loc contract legal si dovada platii! Au fost acordate deja primele castiguri! NU e MLM si nici NU e joc piramidal! Veti castiga 300 dolari lunar, cu o munca de 3 ore pe zi, ca operator online! Pentru detalii mai multe, trimiteti textul ”Info” la adresa de email: allingoodtimeok@yahoo.com