Oradea va găzdui, în perioada 16–18 octombrie, un simpozion internațional cu tema: „Primul Conciliu Ecumenic de la Niceea – O mie șapte sute de ani de continuitate și inovație în Tradiția Bisericii”.

Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea, în parteneriat cu Facultatea de Teologie Greco-Catolică a Universității Babeș-Bolyai – Departamentul Oradea și Seminarul Teologic Greco-Catolic „Sfinții Trei Ierarhi”, Oradea, organizează, în perioada 16–18 octombrie, un simpozion internațional cu tema: „Primul Conciliu Ecumenic de la Niceea – O mie șapte sute de ani de continuitate și inovație în Tradiția Bisericii”.

Evenimentul se desfășoară sub egida Școlii Ardelene și marchează aniversarea a 1700 de ani de la primul Conciliu Ecumenic de la Niceea (325–2025) – moment definitoriu în istoria Bisericii universale, în formularea dogmei trinitare și în afirmarea credinței ortodoxe împotriva ereziilor ariene.

Lucrările simpozionului vor avea loc pe parcursul a trei zile, reunind teologi, filosofi, istorici, cercetători și doctoranzi din România și din străinătate.

Deschiderea oficială are loc azi, 16 octombrie, cuvântul inaugural aparținând PSS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, și pr. prof. univ. dr. habil. Cristian Barta, decanul FTGC UBB. Va urma conferința susținută de dr. Cristian Bădiliță – „Contextul, miza și sursele istorice ale Sinodului de la Niceea (325)”.

„Simpozionul marchează o convergență istorică între Tradiție și actualitate, reafirmând continuitatea credinței creștine într-un context cultural și eclezial aflat în schimbare. Conciliul de la Niceea rămâne un punct cardinal în definirea identității Bisericii și în consolidarea comuniunii dintre Orient și Occident”, anunță organizatorii evenimentului.