Dacă, în urmă cu un an, niciun orădean nu avea, în această perioadă, depusă vreo cerere de debranşare de la sistemul central de încălzire, numărul acestor solicitări a ajuns acum la aproape 50. O creştere semnificativă, determinată de teama consumatorilor casnici că, la iarnă, nu vor avea posibilitatea financiară să-şi achite facturile uriaşe la întreţinere. Conducerea CET păstrează o tăcere suspectă în ceea ce priveşte costurile pe care populaţia va trebui să le suporte odată cu eliminarea subvenţiei pentru gigacalorie.

 

Directorul societăţii Electrocentrale Oradea a precizat că, dacă în urmă cu un an, nu era înregistrată nicio solicitare de debranşare, anul acesta a semnat până la 20 de astfel de cereri numai în ultimele săptămâni. "În ultima lună cred că am semnat până la 20 de solicitări de debranşare. E foarte mult, în condiţiile în care, în anii precedenţi, la această dată, nu aveam astfel de probleme. Abia spre perioada de livrare a agentului termic, câţiva consumatori, în un număr redus, solicitau debranşarea", ne-a declarat Florinel Dragoş Gligor. În total, în acest moment la birourile CET de pe strada Jean Calvin au fost înregistrate peste 50 de cereri. Chiar dacă nu este o cifră impresionantă, tendinţa este îngrijorătoare. Pe întreg anul trecut numărul debranşărilor nu a depăşit 150. Potrivit Legii nr. 325 din 14 iulie 2006, deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu se face cu respectarea unor condiţii cumulative. Pentru început, proprietarul apartamentului care vrea să renunţe la un calorifer sau la toate sursele de încălzire trebuie să aibă acordul vecinilor de apartament, atât pe orizontală, cât şi pe verticală; apoi acordul scris al asociaţiei de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale, respectiv trebuie anunţată, în scris, Electrocentrale. Toate aceste documente trebuie depuse la sediul CET din Jean Calvin, în plus trebuie achitată şi o taxă de 27,2 lei, fără TVA, reprezentând costurile deplasării şi constatării debranşării. "Cele mai multe solicitări le avem din partea apartamentelor din blocuri. Din păcate, proprietarii nu respectă legislaţia în vigoare. Ei vin să ceară debranşarea înainte de a obţine acordul asociaţiei de proprietari", ne-a declarat Szabo Ştefan, reprezentant Secţie Termoficare. Operaţiunea de deconectare de la sistemul central de încălzire se face de către proprietar, angajaţii CET având doar obligaţia să constate efectuarea procedurii.

Cât priveşte costurile pe perioada de iarnă a întreţinerii, directorul general al societăţii Electrocentrale nu a dorit să facă nicio estimare, precizând că astfel de informaţii nu fac decât să alarmeze cetăţenii...