Primăria Oradea. Critici la adresa strategiei de dezvoltare locală - Dezbatere cu scântei
Orădenii prezenţi miercuri după-amiază la dezbaterea publică organizată de municipalitate au criticat strategia de dezvoltare locală a municipiului Oradea pentru perioada 2014-2020. Ei au semnalat datele vechi pe care se bazează documentul, dar şi omiterea unor obiective şi domenii importante din proiectele de investiţii avute în vedere de conducerea Primăriei.
La dezbaterea publică privind strategia de dezvoltare locală a municipiului Oradea pentru perioada 2014-2020 au fost prezenţi primarul Ilie Bolojan, viceprimarii Mircea Mălan şi Ovidiu Mureşan, şefi ai direcţiilor din cadrul Primăriei, consilieri locali, dar şi zeci de orădeni interesaţi de proiectele prioritare ale municipalităţii. Liderul grupului de consilieri locali ai UDMR, Ritli Csongor, a criticat faptul că municipalitatea nu are nicio strategie prin care să determine angajatorii să crească salariile în Oradea. O altă dezamăgire a lui Ritli este faptul că Universitatea Oradea nu este element central în strategia Primăriei. "Nu poate fi dezvoltare fără învăţământ superior", a afirmat consilierul local UDMR. Totodată, acesta a remarcat că în strategie nu se vorbeşte despre "consolidarea obiectivelor realizate până acum", cum este cazul Cetăţii Oradea, care trebuie "populată". De asemenea, susţine Ritli, nu există o strategie pentru Cimitirul Municipal, iar "evaluarea costurilor pentru proiectele incluse în strategie este deficitară". "Ca să nu ajungem în situaţia de astăzi, când într-un singur an se vor dezvolta 26 de proiecte, ar trebui să existe un plan de management al acestor proiecte, cu atât mai mult cu cât, în acest an, ne vom apropia de limita maximă de îndatorare a oraşului", a mai spus Ritli. Un pensionar din Oradea, prezent la dezbatere, a propus amânarea punerii în practică a proiectului privind modernizarea iluminatului public, deoarece este prea costisitor, iar susţinerea construcţiei unui aquapark în Sînmartin este inoportună, având în vedre că încă nu a fost făcut nici cel din Oradea. Un asistent la Universitatea Oradea, Adrian Negrea, a atras atenţia că datele folosite ca bază pentru întocmirea strategiei sunt vechi, din 2009, iar ţintele propuse de administraţia locală nu sunt cuantificabile. "Obiectivele stabilite sunt generale. De exemplu, se propune creşterea atractivităţii municipiului Oradea. Corect ar fi să stabiliţi creşterea cu 100.000 a numărului de turişti până în 2020. Acesta ar fi un obiectiv concret, măsurabil. Altfel, dacă vine un singur turist în Oradea v-aţi atins obiectivul", a menţionat Adrian Negrea. Acesta a mai remarcat că în strategie se propune "extinderea reţelei de tramvaie", fără să se precizeze cu câţi kilometri şi cât va costa propiectul "Se vorbeşte de reabilitarea unor şcoli. Care şcoli? Cu câţi bani? Dotăm şcoli. Cu ce le dotăm? Cum cuantificăm aceste obiective?", a adăugat asistentul universitar. Consilierul local Huszar Istvan a cerut scoaterea comunei Sînmartin din strategia de dezvoltare a Oradiei, deoarece alipirea acesteia nu a fost aprobată, încă, prin referendum. De asemenea, el a propus realizarea unei dezbateri publice cu mediul de afaceri pentru a vedea ce se poate face pentru a creşte nivelul de trai al orădenilor. Huszar a ridicat şi problema sportului, domeniu care, susţine acesta, nu este prevăzut în strategie. Orădenii prezenţi la dezbatere au mai ridicat problema creşterii numărului de locuri de muncă, extinderea spaţiilor verzi, asfaltarea străzilor, introducerea de utilităţi pe străzile de pe dealuri, dar şi problema aspectului pietonalei şi a mobilierului urban de aici. La final, primarul Ilie Bolojan a răspuns câtorva dintre problemele ridicate, adăugând că toate propunerile ridicate de cei prezenţi şi propunerile venite pe e-mail vor fi centralizate, iar datele vor fi actualizate. "Această strategie nu este perfectă. Ea este corectă şi poate fi perfectată. Dacă apar alte oportunităţi, vor apărea şi alte proiecte. Deocamdată nu au fost publicate ghidurile de finanţare europeană", a menţionat edilul şef. Acesta a anunţat că proiectul final al strategiei va fi gata până cel târziu în data de 20 februarie, astfel încât să poată fi consultat de doritori. Documentul va fi supus aprobării Consiliului Local Oradea în şedina ordinară de la sfârşitul lunii februarie.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.