Primăria distribuie pomi şi arbuşti pentru campania de plantări
Începând cu a doua decadă a lunii octombrie, Primăria municipiului Oradea demarează campania de plantări din toamnă. Pentru completarea fondului plantat existent în zona cvartalelor de locuit, a aliniamentelor stradale din faţa imobilelor de locuit sau în care agenţii economici îşi desfăşoară activitatea, municipalitatea atribuie cu titlu gratuit asociaţiilor de proprietari, persoanelor fizice şi agenţilor economici material dendrologic produs în pepiniera RAPAS: arbori, arbuşti ornamentali, gard viu etc. Pentru a intra în posesia materialului de plantat, solicitanţii vor depune o cerere scrisă la registratura Primăriei municipiului Oradea, în care vor estima cantitatea necesară, urmând ca după finalizarea lucrărilor de plantare să solicite prezenţa personalului de specialitate din cadrul Compartimentului Protecţia Mediului, Spaţii verzi, în vederea recepţiei lucrărilor. Cererile se depun până cel târziu 10 octombrie a.c. Materialul dendrologic se va folosi exclusiv pentru amenajarea zonelor verzi pentru care a fost solicitat, cantitatea constatată lipsă la data recepţiei fiind imputată solicitantului. De asemenea, solicitanţii pot solicita consultanţă din partea personalului de specialitate din cadrul Compartimentului Protecţia Mediului, Spaţii verzi, cu privire la tehnica de plantare, lucrările de întreţinere, modul de dispunere a plantelor în compoziţia peisageră deja existentă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.