Vineri, 5 decembrie, a fost înregistrată o premieră pentru municipiul Beiuş: prima grădiniţă privată din oraş, "Căsuţa Viselor", şi-a deschis porţile .

La inaugurare au participat zeci de copii şi părinţi ai acestora, reprezentanţii autorităţilor locale şi membrii trupei de Teatru "Arcadia" din Oradea, artiştii de pe Crişul Repede susţinând un program special pentru cei mici. Primarul Adrian Domocoş a declarat că Grădiniţa "Căsuţa Viselor" este un proiect binevenit, fiind o alternativă pentru învăţământul preşcolar de stat, iar pentru elevii din ciclul primar, locul ideal unde vor putea să-şi petreacă timpul liber şi să înveţe lucruri noi. Grădiniţa "Căsuţa Viselor" oferă un program educaţional complex, care asigură calitatea procesului educativ, în vederea integrării copilului în învăţământul preşcolar, dar şi în cel primar, prin activitatea de tip after school.