Preţul podului Sovata creşte de pe-o zi pe alta
Azi, pe ordinea de zi a Consiliului Local Oradea, care se reuneşte într-o şedinţă extraordinară, se va afla şi proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru podul rutier din zona Sovata.
Conform documentelor postate pe site-ul Primăriei Oradea, într-o expunere de motive, se precizează că varianta se va alege de către consilieri, însă hotărârea a fost redactată în aşa fel încât rezultă clar că varianta a fost deja aleasă. Proiectul de hotărâre a fost redactat pentru varianta 1, care are în vedere un pod cu o structură din grinzi prefabricate precomprimate tip T. Mai mult, hotărârea cuprinde doar indicatorii tehnici pentru această variantă, iar costurile se ridică la suma de 4 milioane euro. Dacă la începutul anului, când Ilie Bolojan lansa acest proiect în dezbatere, vorbea de costuri de 2 milioane de euro, peste o lună orădenii erau informaţi că investiţia s-ar putea ridica la 2,5 milioane de euro. Mai în urmă cu o săptămână, acelaşi edil-şef făcea public faptul că preţul de construcţie, la care se adaugă cheltuielile cu amenajările de protecţia mediului, cu rampele şi cu spaţiile verzi, nu va depăşi 3 milioane de lei.
Acum, consilierii locali sunt informaţi că suma pe care orădenii trebuie să o suporte pentru un pod rutier, mai mult sau mai puţin dorit, se ridică la 4 milioane euro!



dau io 4 milioane numai sa i ia cineva capul lui bolojan inainte sa apuce sa contruiasca podul...
E normal sa creasca pretul !Cu atat creste si comisionul! Bolojane , cat mai abuzezi de bunacredinta a oradenilor?!Nu te mai satura ABC-urile? Banii de pod pot avea alte destinatii,mult mai folositoare pentru cetatenii municipiului.Nu uita , domnule primar , ca ai fost ales pentru a fi de partea noastra si aintereselor noastre , pe care de multa vreme le nesocotesti ! Sa auzi de mai bune !