Deopotrivă om şi Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost, este şi va rămâne un subiect discutat atât în cadrul laic, cât şi în cel religios. Căzută în robia păcatului, aflată sub o lege extrem de aspră, cu aproape două mii de ani în urmă, omenirea părea a nu avea nici o şansă. Totuşi, dragostea lui Dumnezeu a constituit soluţia, această dragoste făcând posibilă Întruparea şi ulterior răstignirea celui trimis de Tatăl ca preţ de răscumpărare pentru noi. Dragostea lui Dumnezeu a oferit astfel preţul maxim pentru salvarea fiecăruia dintre noi, căci Tatăl şi-a jertfit propriul fiu. Având în vedere latura dumnezeiască a lui Iisus, El a existat dintotdeauna ca şi Dumnezeu, dar a trebuit să se întrupeze pentru a coborî pe pământ: "La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumneze şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr." (Evanghelia dupa Ioan 1: 1,14.) În Evanghelia după Matei 1:23, ni se povesteşte despre naşterea lui Iisus Hristos de către fecioara Maria. Textul sfânt insistă atât asupra numelui, cât şi asupra rolului major pe care Iisus îl va juca în istoria poporului Său şi a întregii omeniri: "Iată fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu şi îi va pune numele Iisus, pentru că El va mântui pe poporul Său de păcatele sale." Viaţa Lui pe acest pământ cunoaşte două etape. Cea dintâi include mai cu seamă primii 30 de ani în care Iisus Hristos s-a comportat firesc, punând în evidenţă mai cu seamă latura Sa umană. Indiferent de vârsta pe care o avem în vedere, important de observat e faptul că Iisus a fost în permanenţă un exemplu pentru cei din jurul Său. El a fost mereu atras de cuvântul lui Dumnezeu, petrecând, după cum relatează Scriptura, o bună parte a vieţii Sale în templul Lui. Această etapă e urmată de alţi trei ani în care Iisus şi-a manifestat însă puterea divină atât prin mesajul Său, cât şi prin minunile înfăptuite pentru poporul evreu. Astfel, El a vindecat pe cei bolnavi, a săturat pe cei flămânzi, a redat vederea orbilor, toate aceste fapte uimind pe cei din jurul Său şi mărturisind despre natura divină a celui venit printre noi. Poate tot ceea ce a înfăptuit ar fi rămas fără ecou peste ani, dacă sacrificiul Său nu ar fi fost unul total. Credincios Tatălui, exemplu de ascultare, Iisus Hristos nu a ezitat în faţa morţii, fiind conştient de misiunea deosebită pe care o are. Neprihănit, Iisus a acceptat, după cum profeţise Isaia, povara atât de cumplită a întinării cu păcatele acestei lumi: ?Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui?, conştient de faptul că sacrificiul Său oferă iertare întregii lumi: ?Pedeapsa care ne dă nouă pacea a căzut peste El. Prin rănile Lui suntem tămăduiţi.? Sărbătoarea Paştelui în contextul religiei creştine e o sărbătoare a bucuriei, întrucât ea aminteşte peste ani de Învierea lui Iisus Hristos, care pentru noi toţi, prin jertfa Sa de la Calvar a biruit "boldul morţii". Crucea Golgotei reprezintă astfel un nou început, o nouă şansă oferită omenirii, pe care, din păcate, nu toţi au ştiut s-o exploateze aşa cum se cuvine. Sânge s-a vărsat pentru iertare şi totuşi omul nu a reuşit să se schimbe. Cu aceeaşi râvnă cu care altădată poporul striga: ?Răstigneşte-l!?, astăzi omul condamnă greşelile semenilor, fără a se gândi la ceea ce e nepotrivit în viaţa sa. Fie ca cel ce rosteşte în acest an: ?Hristos a înviat!? să simtă din plin puterea jertfei pe Golgota?