Preşedintele Ungariei, Áder János, va participa azi la pelerinajul de Rusaliile catolice de la Şumuleu Ciuc, judeţul Harghita, manifestare religioasă la care sunt aşteptate peste 100.000 de persoane. Ieri, şeful statului ungar era în România, în drum spre Miercurea Ciuc.

Consulul general al Ungariei la Miercurea Ciuc, Zsigmond Barna Pál, a declarat ieri că președintele Ungariei, Áder János, va participa la pelerinajul de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc.

"Domnul președinte Áder János se află deja în România și acum ne îndreptăm către Miercurea Ciuc", a spus consulul general. Președintele Ungariei, Áder János, împreună cu soţia sa, Anita Herczegh, a ajuns, vineri, la Târgu Mureș, cu avionul, fiind așteptat de consulul general al Ungariei la Miercrea Ciuc, Zsigmond Barna Pál.

În drum spre Miercurea Ciuc, Áder János a făcut o scurtă oprire la Căminul de copii "Sfânta Ana" din Gheorgheni, aparținând Fundației "Sfântul Francisc" din Deva, unde a făcut o donație. Şeful statului vecin şi-a petrecut apoi noaptea la Casa Fodor din Șumuleu Ciuc.

Familia prezidențială ungară se află în vizită privată în România, astfel că nu vor exista declaraţii politice, conform regulilor instituite de organizatorii pelerinajului, Ordinul Franciscanilor de la Șumuleu Ciuc, care evită invitarea unor oficialități, întrucât nu vor ca evenimentul religios să aibă alte conotaţii.

Singurul invitat în acest an este preotul prelat care oficiază slujba de Rusalii, în acest an arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, Jakubinyi György.

Numeroase grupuri de pelerini din județul Harghita se îndreaptau ieri pe jos, potrivit obiceiului, către locul pelerinajului, iar alte zeci de mii de persoane li s-au alătura în cursul acestei nopți, între acestea numărându-se și peste 2.000 de pelerini veniți cu trenuri speciale din Ungaria.

Anul acesta, se sărbătoresc cinci sute de ani de când a fost ridicată statuia făcătoare de minuni a Fecioarei Maria de la Șumuleu. Pelerinajul de la Şumuleu Ciuc, ajuns la cea de-a 448-a ediție, este considerat cel mai mare al lumii catolice din Europa Centrală şi de Est.