Potrivit bilanţului DNA, procurorii anticorupţie bihoreni s-au cam culcat pe „lauri"
Dacă în ultimii ani activitatea procurorilor anticorupţie orădeni plasa Serviciul teritorial Oradea al DNA pe primele locuri din ţară în ceea ce priveşte numărul de rechizitorii întocmite şi a inculpaţilor trimişi în judecată, în 2008, potrivit bilanţului DNA, magistraţii din judeţul nostru nu au obţinut rezultate la fel de bune. Astfel, numărul cazurilor nesoluţionate s-a dublat scăzând şi numărul dosarelor soluţionate, totul în condiţiile în care, se arată în bilanţ, schema de personal este completă.
În anul 2008, procurorii anticorupţie au avut de soluţionat 3.959 de cauze (faţă de 3.319 în anul 2007), din care au soluţionat 2.302 (faţă de 2070 în anul 2007). În 1624 de cauze, soluţionate pe fond, în 163 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor, iar în 1.461 au fost date soluţii de scoatere de sub urmărire penală, de încetare a urmăririi penale ori de neîncepere a urmăririi penale. Potrivit bilanţului DNA, se constată o creştere cu 64% a numărului inculpaţilor trimişi în judecată (de la 415 la 683) şi dublarea numărului celor aflaţi în stare de arestat preventiv (de la 32 la 65), în condiţiile în care rechizitoriile reprezintă 10% din totalul soluţiilor pe fond, dispuse de procurorii direcţiei.
Cauzele nesoluţionate de procurorii orădeni s-au dublat
În ceea ce priveşte Serviciul teritorial Oradea, acesta a înregistrat o creştere de numai 4% a dosarelor de soluţionat. În schimb, s-a redus cu 22% numărul dosarelor soluţionate şi s-a menţinut numărul rechizitoriilor întocmite, respectiv 7 rechizitorii privind 15 inculpaţi, din care 3 arestaţi preventiv (comparativ cu 7 rechizitorii vizând 12 inculpaţi, din care 2 arestaţi preventiv, în anul 2007). Totuşi a fost redus numărul cauzelor mai vechi de 1 an de la prima sesizare (7) şi a celor mai vechi de 6 luni de la începerea urmăririi penale (5). Procurorii anticorupţie orădeni au întocmit un rechizitoriu cu 2 inculpaţi privind fraudarea fondurilor europene cu suma de 79.898 euro. Anul trecut, la DNA Oradea a fost infirmată 1 soluţie de neurmărire şi a fost achitat definitiv 1 inculpat, soluţie care a fost apreciată neimputabilă procurorului care a dispus trimiterea în judecată. Analiza activităţii procurorilor anticorpţie din Bihor relevă o creştere nesemnificativă a numărului dosarelor înregistrate, în condiţiile în care anul trecut s-a înregistrat scăderea acestui indicator cu 6%. Mai mult decât atât, se arată în bilanţul DNA, şi numărul cauzelor soluţionate a scăzut de la 69 la 54, dublându-se însă numărul cauzelor nesoluţionate.
Dacă anii trecuţi Serviciul teritorial Oradea se afla pe primul loc, după Bucureşti, în privinţa numărului de rechizitorii întocmite şi a inculpaţilor trimişi în judecată, în 2008, procurorii anticorupţie din Bihor au obţinut rezultate mai slabe decât colegii lor din Cluj, Ploieşti, Piteşti, Galaţi sau Târgu Mureş. În concluzie, se arată în document, având în vedere faptul că, la Oradea schema de personal este completă, fără a exista fluctuaţii în rândul procurorilor, activitatea trebuie în mod necesar să fie îmbunătăţită în perioada următoare.
IN momentul în care cineva îndrazneste sa apele la serviciile procurorilor de la d.n.a este vânat,terorirat,se pune presiune pe persoana respectiva si pe familia acestuia pâna când respectivul este distus pshihic,moral si financiar,ise distruge credibilitatea,este compromis de autoritati pentru a nu fi credibil în fata instantelor de judecata sau a procurorilor d.n.a. ....etc.