Săptămâna trecută, la sediul ISU Bihor a avut loc "Evaluarea activităţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana al judeţului Bihor pe anul 2009". La eveniment a luat parte Radu Ţîrle, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, prefectul judeţului Gavrilă Ghilea, precum şi şefii structurilor de ordine şi siguranţă publică din judeţ.

Inspectorul şef al ISU Bihor, col. Ioan Baş, a prezentat, săptămâna trecută, o sinteză a activităţii desfăşurate în anul 2009 de către inspectorat, măsurile de prevenire, monitorizare şi gestionare a situaţiilor de urgenţă care au fost aplicate pentru realizarea principalului obiectiv al instituţiei, acela de a salva viaţa oamenilor şi de a proteja bunurile comunităţii. Totodată, a fost evidenţiată buna coordonare din partea Instituţiei Prefectului şi sprijinul financiar oferit de Consiliul Judeţean, precum şi cooperarea cu structurile aflate în componenţa C.J.S.U. în gestionarea situaţiilor de urgenţă. În acest an, în zona de competenţă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana" Bihor au avut loc 6840 de evenimente, în medie 20,4 pe zi, faţă de 11,3 pe zi în aceeaşi perioadă a anului 2008. Din totalul situaţiilor de urgenţă, altele decât SMURD, 404 au fost incendii, 514 arderi necontrolate, 336 alte situaţii de urgenţă, 20 acţiuni pentru salvări de animale, 33 intervenţii pentru protecţia mediului, 101 alte intervenţii, 34 deplasări fără intervenţii ,119 intervenţii pentru asistenţa persoanelor, 27 alerte false şi 33 de situaţii în care gărzile de intervenţie au fost întoarse din drum. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2008, numărul incendiilor a crescut cu circa 8%, de la 373 în 2008 la 404 în 2009. O creştere semnificativă în acest an au avut-o intervenţiile la arderi necontrolate, de la 316 în 2008 la 514 în 2009, lucru datorat într-o mare măsură modificării modului de încadrare a acestor evenimente. Localităţile din judeţ în care s-au produs cele mai multe incedii sunt Oradea - 116 , Salonta - 21, Sânmartin -14, Aleşd -11, Săcueni -12, Beiuş -10, Bunteşti -7, Valea lui Mihai - 6 şi Ştei - 6. În urma incendiilor 4 persoane şi-au pierdut viaţa, 17 au fost rănite, în timp ce 32 au fost salvate. În acest an, echipajele SMURD au intervenit la 5231 de misiuni, având o medie zilnică de 15,6 intervenţii. Cele mai multe intervenţii au avut loc în luna mai - 614. Diferenţele faţă de anul trecut sunt datorate intrării eşalonate în stare operativă a 9 staţii SMURD pe parcursul anului 2008. Cele mai numeroase intervenţii, exceptând echipajul TIM Oradea, au fost înregistrate la subunităţile din Aleşd - 518 cazuri, Marghita - 427 şi Salonta - 368 cazuri. Din numărul total de intervenţii SMURD, echipajele au participat la 4543 de cazuri pentru ajutor medical de urgenţă, la 136 de incendii, la 202 cazuri de descarcerare, 42 alte intervenţii, 38 - asistenţă persoane, 139 - deplasări fără intervenţii, 59 alerte false şi 67 de cazuri în care echipajele au fost întoarse din drum. În primele 11 luni ale anului s-au produs 524 de accidente rutiere, care au necesitat intervenţia echipajelor SMURD, din care la 202 au intervenit echipajele de descarcerare, în 6 cazuri înregistrându-se şi persoane decedate. Cele mai multe accidente s-au produs în zona localităţilor Oradea, Oşorhei, Nojorid, Tileagd, Hidişelu de Sus şi Auşeu.