Poliţistul implicat în traficul de migranţi, arestat preventiv
Călin Ivan, poliţistul de frontieră salontan prins în flagrant, duminică, în timp ce încerca să scoată ilegal din ţară doi copii în vârstă de doi, respectiv trei ani, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile alături de alţi doi membri ai reţelei de trafic de migranţi. Agentul este cercetat de DGA şi într-un alt dosar, fiind acuzat că, în toamna anului trecut, a permis ieşirea din ţară a unei femei alături de cei trei copii ai săi, fără ca minorii să aibă acordul tatălui pentru a părăsi România. La audieri, femeia ar fi recunoscut că a plătit doi poliţişti de frontieră, unul dintre ei fiind Călin Ivan.
Poliţiştii de frontieră, alături de lucrătorii BCCO Iaşi şi Oradea, SIPI Vaslui sprijiniţi de SRI, au destructurat, la sfârşitul săptămânii trecute, o reţea de migraţie ilegală, ce acţiona pe relaţia Moldova - România - Italia. Potrivit poliţiştilor, gruparea avea ca „obiect de activitate" traficul de migranţi, prin racolarea de cetăţeni moldoveni, cazarea şi transportul lor până în Italia. Pentru scoaterea din ţară a persoanelor, traficanţii au fost ajutaţi de un agent al Poliţiei de Frontieră din Salonta, Călin Ivan. „La sfârşitul lunii octombrie a anului trecut, poliţiştii de frontieră ieşeni au intrat în posesia unor informaţii cu privire la activităţile desfăşurate de un grup de persoane format din cetăţeni români şi din Moldova, cu preocupări pe segmentul infracţional de trafic de migranţi, pornind din Moldova, tranzitând România şi având ca destinaţie Italia. Iniţial s-a stabilit că din reţea fac parte cetăţenii români George P., în vârstă de 52 ani, din judeţul Iaşi, şi Alina M., în vârstă de 31 ani, din judeţul Iaşi. În urma investigaţiilor efectuate şi a monitorizării grupării, s-a stabilit că traficanţii, având contacte în mediiile infracţionale, cu ajutorul a diverse persoane, racolau cetăţeni moldoveni interesaţi să ajungă în vestul Europei, cărora le procurau vize pentru intrarea în România", a precizat Dan Lazăr, purtătorul de cuvânt al IJPF Bihor. La începutul lunii ianuarie, anchetatorii au aflat că traficanţii au racolat doi cetăţeni moldoveni, o femeie şi un bărbat, care doreau să-şi transporte nepoţii, doi copii în vârstă de 2 şi 3 ani, în mod fraudulos în Italia, la mama lor. În urma investigaţiilor, s-a stabilit că, după ce au intrat legal în ţară, moldovenii s-au cazat la o pensiune din Vaslui, unde au aşteptat organizarea deplasării. În 20 ianuarie, traficanţii i-au îmbarcat pe cei patru, bunici şi nepoţi, într-un autoturism şi s-au deplasat la o pensiune din judeţul Mureş. Aici, bunicii i-au incredinţat pe cei doi copii traficanţilor.
Fără a şti că în permanent erau monitorizaţi de oamenii legii, duminică, 25 ianuarie 2009, cei doi traficanţi, împreună cu minorii, s-au prezentat pentru a ieşi din ţară prin PTF Salonta, moment în care poliţiştii de frontieră, în colaborare cu ofiţeri din cadrul BCCO Iaşi, au organizat flagrantul. În momentul în care au fost prinşi, traficanţii tocmai predaseră copiii poliţistului de frontieră, Călin Ivan, cel care urma să îi treacă frontiera şi să îi încredinţeze, mai departe, altor membri ai grupării.



AUZI,ALINA UNGUR NU MAI PUNE BOTUL LA FRAERI CE SPUN CA TOTUL E O MINCIUNA CE AI SCRIS SI CU FLAGRANTUL SI CU ACTIUNEA IN SINE,MAI INTERESEAZATE SI TU MAI CONCRET CUM STAU TREBURILE NU MAI LINGE ATATA CACAT DE LA ALTII FRAERI,DUTE SA BORASTI DE MUISTA P---LII