Poliţiştii de proximitate strigă catalogul: chiulangiii de azi, contravenienţii de mâine
Elevii orădeni care au chiulit zilele acestea de la şcoală s-au întâlnit cu poliţiştii de proximitate în cadrul unor razii desfăşurate de oamenii legii pentru prevenirea absenteismului şcolar. Toţi cei care au fost găsiţi în localuri sau în cluburile de internet în timpul cursurilor au fost identificaţi, urmând ca lista cu numele lor să ajungă la direcţiunea instituţiilor de învăţământ din care provin. Aşa cum se întâmplă de fiecare dată în cadrul unor asemenea acţiuni, elevii au încercat să îi convingă pe poliţişti ba că nu au ore, ba că sunt învoiţi, scuze care nu au ţinut prea mult, oamenii legii fiind obişnuiţi deja cu motivele invocate de chiulangii. Dacă în cazul celor care au fost depistaţi pentru prima dată fugind de la ore lucrurile sunt mai simple, cei prinşi în mod repetat făcând lucrul acesta riscă sancţiuni disciplinare serioase, în timp ce părinţii lor se pot alege cu o amendă.
Poliţiştii de proximitate au verificat localurile din apropierea mai multor unităţi de învăţământ, cum ar fi Liceul "Lucian Blaga", Colegiul „Emanuil Gojdu", Şcoala nr. 11 sau Şcoala "Dacia", dar şi cluburile de internet sau cele preferate de adolescenţii pasionaţi de biliard. Luaţi prin surprindere, majoritatea tinerilor nu au vrut să recunoască faptul că au chiulit de la cursuri, găsind tot felul de explicaţii pentru prezenţa lor în local. Astfel, unii dintre ei le-au spus poliţiştilor ba că ora s-a suspendat sau că profesorul nu a venit, ba că s-au învoit sau au ore doar după-amiază. Avertizaţi însă cu privire la faptul că directorii şcolilor în care învaţă vor afla despre chiul, elevii au recunoscut că absentează nemotivat şi, după ce au fost identificaţi, au părăsit barurile. "După ce îi identificăm pe elevii găsiţi în baruri sau în cluburile de internet, facem o adresă scrisă către şcolile de care aparţin. Conducerile şcolilor anunţă apoi părinţii, iar împotriva elevilor iau măsurile prevăzute de regulamentele şcolare. În cadrul acţiunii de azi (n.r. ieri) au fost depistaţi 14 de elevi care absentau de la ore. Niciunul dintre ei nu a fost depistat consumând alcool", a precizat Florian Bogole, agent şef principal în cadrul Poliţiei de Proximitate Oradea. Acţiunea de ieri este cea de-a doua organizată numai săptămâna aceasta, după ce luni poliţiştii de proximitate au acţionat tot pentru prevenirea absenteismului şcolar. În prima zi a săptămânii au fost verificate 12 cluburi de internet sau localuri de alimentaţie publică situate în zona adiacentă unor instituţii de învăţământ din municipiu şi au fost depistaţi 19 elevi din mai multe şcoli din Oradea, care absentau de la orele de curs. Lista cu elevii va fi înaintată conducerii respectivelor unităţi şcolare, în vederea luării măsurilor administrative adecvate care pot ajunge până la exmatriculare în cazul chiulangiilor „de profesie". În plus, părinţii trebuie să ştie că riscă să se aleagă cu o amendă în cazul în care copiii lor, care urmează învăţământul obligatoriu, clasele I-VIII, nu frecventează şcoala. Poliţiştii au subliniat însă că scopul lor nu este acela de a aplica sancţiuni contravenţionale, ci de a reduce absenteismul şi problemele sociale derivate.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.