Conform datelor oficiale ale Inspectoratului General de Poliţie, 14 miliarde de lei, adică aproximativ 4 miliarde de euro este suma la care se ridică prejudiciile înregistrate la nivelul întregii ţări în anul 2007. Din cele peste 14 miliarde lei, mai puţin de un miliard a fost recuperat, adică mai puţin de zece la sută din prejudiciile provocate victimelor de hoţi, tâlhari sau escroci. La nivelul judeţului Bihor situaţia este asemănătoare, oamenii legii reuşind să recupereze doar o mică parte din pagubele produse de infractori.

Furturi, tâlhării, dar mai ales infracţiunile economico-financiare, unde sumele de bani puse în joc sunt mult mai mari decât la criminalitatea judiciară, au dus la crearea unor prejudicii imense în România. Anul trecut au fost constatate 330.000 de infracţiuni, dintre care au fost soluţionate peste 280.000. Prejudiciul total cauzat în urma comiterii respectivelor infracţiuni depăşeşte suma de 14 miliarde de lei. Cele mai multe fapte penale sunt furturile - 44.000. Circa 10.000 de locuinţe sparte, 1.800 de maşini furate, aproape 2.500 de tâlhării. Infracţiunile de natură economico-financiară înregistrate, peste 50.000, sunt cele care au produs cele mai mari pagube victimelor. Din cele 14 miliarde de lei câştigate de infractori în 2007, nici măcar un miliard nu s-a mai recuperat. Deşi poliţiştii au soluţionat 280 de mii din cele 330 de mii de infracţiuni constatate, recuperarea prejudiciului este încă departe de un raport asemănător cu cel al soluţionărilor. La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, în primele opt luni ale anului trecut prejudiciul constatat s-a ridicat la suma de 14.520.000 lei, din care poliţiştii au recuperat puţin peste două milioane de lei. Până la finele anului trecut, pagubele materiale au ajuns la valoarea de 25.968.000 lei, din care s-au recuperat 2.896.000 lei. Anul acesta, numai în primele opt luni, infractorii şi-au lăsat victimele fără 55.445.000 lei, oamenii legii reuşind să recupereze până acum mai puţin de 10%, respectiv 3.002.000 lei. Dacă în cazul hoţilor lucrurile sunt mai simple şi prejudiciile, destul de mici, mai uşor de recuperat, în cazul infracţiunilor de mare criminalitate situaţia se complică şi ţine de mecanismele justiţiei. Odată prins, infractorul nu are niciun interes să restituie părţii vătămate paguba. Doar la stabilirea pedepsei, judecătorul poate ţine cont de acest aspect. Cum un proces durează ani întregi, şansele ca păgubitul să rămână cu buzele umflate sunt destul de mari. În plus, chiar dacă ajunge după gratii, infractorul poate lesne să îşi ispăşească doar o parte din pedeapsă, beneficiind de eliberare înainte de termen, şi să se facă nevăzut înainte ca păgubitul să apuce să îşi recupereze vreun ban.