Duminică, la cincizeci de zile după Învierea din morţi a Mântuitorului Iisus Hristos, se sărbătoreşte Pogorârea Sfântului Duh sau Cincizecimea. Deşi Duhul Sfânt a fost prezent în creaţie încă de la început, El a coborât în lume în mod deplin pentru a o sfinţi numai după biruirea morţii şi întoarcerea la Tatăl a lui Hristos. Din punct de vedere al credinţei ortodoxe, la Cincizecime, prin pogorârea Duhului Sfânt, a apărut un Organism cu totul nou, un Aşezământ divino-uman, Biserica. Cu alte cuvinte, coborârea peste Apostoli a Duhului, darurile şi harismele primite de ei, predica şi botezul primilor trei mii de oameni constituie întemeierea Bisericii creştine, atât ca o comunitate a credincioşilor, cât şi ca instituţie. Împreună cu Paştile, Pogorârea Duhului Sfânt este cea mai veche sărbătoare creştină, fiind prăznuită încă de pe vremea Apostolilor. În vechime, de Cincizecime se făcea botezul catehumenilor, erau interzise jocurile din circuri, spectacolele păgâne etc. Astăzi, în biserici se aduc ramuri de tei sau de nuc care se sfinţesc şi se împart credincioşilor, simbol al limbilor de foc coborâte peste Apostoli şi putere a Duhului Sfânt. În credinţa populară, Rusaliile sunt spiritele morţilor care, după ce au părăsit mormintele la Joimari şi au petrecut Paştile cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în locaşurile lor subpământene şi încep să facă rele oamenilor. Pentru a le îmbuna, oamenii, care evitau să le spună Rusalii, le-au dat diferite nume: Iele, Zâne, Frumoasele ş.a. Acestea se spune că pedepsesc oamenii răi, pe cei care nu le respectă zilele, care dorm noaptea sub cerul liber etc.