Plimbată între spitale şi tratată cu algocalmin - Tânăra de 15 ani a murit
Zile tragice pentru o familie din Popeşti. Fata de doar 15 ani internată în comă la Spitalul Municipal din Oradea şi a cărei mamă reclamase la Direcţia de Sănătate Publică Bihor că adolescenta fusese diagnosticată târziu cu meningită a murit, sâmbătă dimineaţă, la secţia ATI. Cazul a fost relatat în aceeaşi zi de Crişana.
Adolescenta din comuna Popeşti, care intrase în comă în 29 octombrie, a murit, sâmbătă dimineaţă, la secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Municipal "Dr. Gavril Curteanu" din Oradea. "Pacienta a murit în jurul orei 9.30, la secţia de Terapie Intensivă. Nu a mai putut fi salvată. Era ţinută în viaţă de aparate, iar la un moment dat activitatea cerebrală a încetat", a declarat dr. Ovidiu Laurean Pop, managerul Spitalului Municipal. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bihor a deschis o anchetă la sesizarea făcută joi de mama tinerei, după ce fata fusese plimbată între mai mulţi medici, iniţial fiind tratată pentru probleme cu bila, iar diagnosticul de meningo-encefalită acută a fost descoperit târziu. "Mama adolescentei ne-a sesizat că în 11 octombrie fiica sa, care acuza dureri de cap, a fost văzută de medicul de familie din Popeşti, Minerva Bocea. Trimisă la spitalul din oraşul Marghita, tinerei i s-a dat un tratament pentru trei zile, spunând că ar avea o problemă cu fierea, dar după alte trei zile a fost nevoită să cheme din nou ambulanţa pentru că starea de rău i s-a agravat", a declarat, vineri, şeful DSP Bihor, dr. Daniela Rahotă. Potrivit acesteia, ulterior medicul de familie din Popeşti a trimis-o pe fată la Oradea, la Secţia de Boli infecţioase a Spitalului Municipal Dr. "Gavril Curteanu", unde i-a fost făcută o puncţie în urma căreia medicii au concluzionat că tânăra avea meningoencefalită acută. "În 22 octombrie, tinerei i s-a făcut o investigaţie cu computerul tomograf, care a confirmat diagnosticul, iar în 29 octombrie pacienta a căzut în inconştienţă, motiv pentru care a fost trimisă la secţia ATI, unde a intrat în comă după câteva ore", afirma directorul Daniela Rahotă.
În discuţie atitudinea medicilor
Mama tinerei, Claudia Munteanu, declara, însă, că este nemulţumită de "atitudinea" unui medic de la secţia ATI a Spitalului Municipal, care ar fi refuzat să asigure fiicei ei o investigaţie RMN, după ce şi investigaţia CT ar fi decis-o cu întârziere. "Eu sunt foarte nemulţumită de atitudinea unei doamne doctor de la ATI, pentru că nu mi-a dat explicaţii de ce fiicei mele i s-a făcut CT cu întârziere de o săptămână şi de ce nu i s-a făcut RMN", spunea mama tinerei. Femeia afirma că atitudinea personalului de la Spitalul Municipal din Oradea s-ar datora faptului că nu ar fi oferit bani. "Am fost scoasă afară din spital când am cerut explicaţii, poate pentru că nu m-am dus cu plicul. Dar de unde să dau la doctori, că şi eu sunt pensionată pe caz de boală, având cancer de piele, şi am numai 402 lei pensie", spunea Munteanu. Ea afirma că, sfătuită de cunoştinţe, ar fi primit sprijinul managerului unui spital privat din Oradea pentru o investigare RMN gratuită, însă nu îşi permitea să achite spitalizarea în această unitate, care ar costa circa 100 de euro pe zi.
O altă variantă
La rândul său, managerul Spitalului Municipal din Oradea, dr. Ovidiu Laurean Pop, declara că acest caz "se prezintă altfel decât l-a prezentat" mama pacientei. "Mama ne-a spus, la internare, că fetei i-a fost prescris algocalmin de către medicul de familie din Popeşti, apoi a stat acasă, după care a fost dusă la spitalul din Marghita şi apoi din nou acasă, până când starea ei s-a înrăutăţit foarte tare şi a fost adusă la noi. Evoluţia bolii tinerei, meningoencefalită acută, a fost foarte rapidă, pe fondul unei imunităţi foarte slabe, dar vă pot asigura că i s-a făcut la timp CT-ul, iar RMN-ul despre care vorbeşte mama pacientei a fost considerat nenecesar de către medicii specialişti peste care eu nu pot să trec. De altfel, la nivelul spitalului s-a constituit o comisie multidisciplinară, condusă de doctorul Ritli Ladislau, formată din pediatru, infecţionist şi neurochirug, care a concluzionat că nu era nevoie de RMN, dat fiind faptul că CT-ul relevă mai bine leziunile suferite. Eu nu pot trece peste specialiştii din comisie", declara managerul Spitalului Municipal din Oradea, Ovidiu Laurean Pop. Indiferent însă de rezultatul investigaţiilor comisiilor, un lucru rămâne cert: o tânără de 15 ani, care avea toată viaţa înainte, a murit. Familia ei rămâne în suflet cu o durere imensă şi cu întrebări pe care nicio comisie medicală nu le va putea lămuri. Era inevitabil sau medicii au greşit?



In 2013, Fondurile NERAMBURSABILE Europene se acorda si la noi la fel de usor ca in statele membre ale Uniunii Europene ! Aflii mai multe detalii pe site-ul:wwwfondurieuropenenerambursabile.ro
astia sint docttore de Oradea - sorbonica cea laudata...Feriti!
Sa nu va inchipuiti ca marea "democratie" a rezolvat toate aspectele vietii ! Lacomia este imensa ! Marea majoritate a absolventilor la medicina tintesc inavutirea nu juramantul pentru profesie ( exceptiile sant rare ). Asa ca o viata de om fara parale nu nu ii afecteaza ! Maine va veni pe lume un copil care va face automat cunostiinta cu situatia , BACSISUL !
Ii vezi prin spitale sau in spatiul plubic cat sunt de "importanti" unii medici, ca sa constati ca nu sunt decat niste palide "cadre medicale". Clujul tot Cluj ramane, orice s-ar spune.