Piaţa Cetate - „Burduf" nou la hala de lactate
Hala de lactate din incinta Pieţei agroalimentare Cetate va fi redeschisă luni, 14 martie, când agenţii economici vor putea, din nou, să-şi desfăşoare activitatea în acest loc. Timp de trei săptămâni, la hală au fost efectuate lucrări de renovare şi modernizare.
Regia Autonomă Pieţe, Agrement şi Salubritate Oradea a anunţat, ieri, că hala de lactate se va redeschide luni, odată cu finalizarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare efectuate în regie proprie şi care au costat aproximativ 15.000 lei. Purtătorul de cuvânt al RAPAS, Florin Alexandru, a precizat că hala are o nouă cale de acces pentru agenţii economici, prin vestiar, acesta din urmă fiind, de altfel, modernizat prin aplicarea de lambriuri şi cuiere, vopsire şi motarea de geamuri termopan. De asemenea, au fost efectuate lucrări de igienizare şi izolare a cabinei grupului sanitar, creându-se un hol de separare, atât grupul sanitar, cât şi holul având parte de ventilaţie. "În grupul sanitar a fost montată o chiuvetă cu senzori, conform normelor sanitar-veterinare. Tot acum, s-a făcut dezinfectarea halei şi revopsirea ei cu vopsea antimucegai, au fost schimbate corpurile de iluminat, montându-se neoane, şi s-a aplicat scafă la îmbinarea dintre pereţi şi pardoseală pentru a elimina posibilitatea de a se aduna murdărie", a menţionat Florin Alexandru. De asemenea, lucrările de renovare şi modernizare au presupus montarea unui ventilator în hala de lactate, care asigură eliminarea mirosurilor neplăcute şi ventilaţia corespunzătoare, dar şi înlocuirea tuturor geamurilor şi a uşii de la intrarea in hală cu geamuri şi uşă termopan. RAPAS a anunţat că, odată finalizate lucrări la hala din Piaţa Cetate, angajaţii instituţiei se vor muta în Piaţa Rogerius, pentru renovarea halei de lactate de acolo.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.