Secretarul de stat în Ministerul Mediului, Lucia Varga, aflată în judeţul Bihor, a declarat, ieri, că Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei a aprobat proiectul privind execuţia lucrărilor la reţelele de apă şi canalizare, precum şi la staţiile de tratare a apei şi cele de epurare. Proiectul va fi derulat în 10 judeţe, printre care şi judeţul Bihor. Pentru ca proiectul să poată fi pus în aplicare, în Bihor au fost înfiinţate şase microregiuni, în jurul oraşelor Aleşd, Salonta, Beiuş, Ştei, Marghita şi Valea lui Mihai. În prima etapă, vor fi finanţate proiectele pentru cinci dintre aceste oraşe, Valea lui Mihai nefiind inclus, deoarece valoarea proiectului este foarte mare. În acest an, urmează să fie pregătite documentele de finanţare, licitaţia de proiectare, proiectarea şi licitaţia de execuţie, astfel încât, în 2007, să poată fi demarate lucrările. "Valoarea totală a investiţiei pentru cele cinci oraşe se ridică la 41 milioane euro. Din acestea, 19,2% reprezintă contribuţia autorităţilor locale, 3% de la bugetul de stat, iar 77% este împrumut garantat de stat, finanţat din împrumuturi externe. În această perioadă suntem în faza de pregătire a documentaţiei de finanţare petru Oradea şi Valea lui Mihai", a declarat Lucia Varga. Aceasta a precizat că, în continuare, va fi pregătită şi faza a doua a proiectului de extindere a reţelelor de apă şi canalizare şi a staţiilor de tratare a apei şi de epurare pentru comunele mai mari din cele şase microregiuni, finanţarea urmând să fie obţinută din fonduri de coeziune şi structurale.