Noul Consiliu Judeţean Bihor îşi începe activitatea în forţă. Pentru ziua de 31 iulie a.c., de la ora 13.30, a fost convocată şedinţa ordinară a forului judeţean, care reuneşte pe ordinea de zi peste 40 de proiecte de hotărâri, un record pentru activitatea consilierilor. Multe proiecte au însă un înalt grad de sensibilitate: clădirea fostei Policlinici nr.1 şi cea a Filarmonicii sunt cerute de Episcopia romano-catolică, iar trupele de teatru ale secţiei române şi maghiare îşi dispută la centimentru pătrat clădirea Teatrului orădean.

Un prim proiect de hotărâre priveşte rectificarea bugetului. Tot în acest context, noul preşedinte al CJ Bihor şi vicepreşedintele CJ Bihor, Kiss Alexandru, vor fi mandataţi de către aleşii judeţeni să semneze documentele necesare derulării unui credit în valoare de 15 milioane lei cu CEC Bank SA Bucureşti, împrumutul bancar de tip revolving fiind accesat în vederea realizării obiectivului de investiţii "Reabilitare şi Modernizare DJ763 Sudrigiu-Pietroasa-Cabana Padiş" în lungime de L=28,550. Pe ordinea de zi a şedinţei de marţi se vor mai regăsi şi două probleme spinoase: imobilul de pe Republicii nr. 35, fosta Policlinică nr. 1, respectiv imobilul de pe strada Moscovei nr. 5, sediul Filarmonicii Oradea, proprietăţi pentru care s-au depus cereri de retrocedare către Episcopia Romano-Catolică. De asemenea, un alt proiect de hotărâre ce se va afla pe masa aleşilor este împărţirea "teritorială" a clădirii Teatrului între secţia română şi secţia maghiară. Suprafaţa utilă folosită exclusiv de către Teatrul Regina Maria este de 324,8 mp, în timp ce Teatrului Szigligeti Szinhaz îi revine 293,7 mp, iar suprafaţa utilă folosită în comun de către Teatrul Regina Maria şi Teatrul Szigligeti Szinhaz este de 3.230,5 mp. Totodată, în prima sa şedinţă, aleşii vor aproba trecerea în domeniul public al judeţului Bihor şi administrarea Consiliului Judeţean Bihor a unui imobil situat în Oradea, Calea Clujului nr. 223, reprezentând în natură teren în suprafaţă de 3.991 mp şi construcţii supraedificate în suprafaţă totală de 807 mp, care se află în domeniul public al Statului şi administrarea Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Bihor. În expunerea de motive se arată că CJ Bihor a luat cunoştinţă de faptul că acest imobil este liber de sarcini şi nu mai este folosit conform destinaţiei ca Centru de Protecţie a Plantelor şi Carantină Fitosanitară Bihor, motiv pentru care prin adresa nr. 5934/24.05.2012 transmisă Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat acordul pentru preluarea imobilului. De asemenea, având în vedere posibilităţile de finanţare din fonduri externe nerambursabile, Consiliul Judeţean Bihor are intenţia de a elabora şi depune anumite proiecte în concordanţă cu strategia de dezvoltare a judeţului.