Peste 1.700 de elevi bihoreni vor beneficia de "Bani de liceu"
De curând, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a finalizat şi publicat, la adresa http://baniliceu.edu.ro/, lista beneficiarilor Programului naţional de protecţie socială "Bani de liceu" pentru anul şcolar 2006-2007. În judeţul nostru au fost depuse 1.725 de cereri, toţi solicitanţii fiind declaraţi beneficiari ai acestui program.
Comparativ cu anul 2005, în care au fost acordate 87.018 ajutoare sociale, iar venitul mediu brut lunar al ultimului beneficiar (în ordinea crescătoare a acestor venituri) a fost de 30,5 RON, în acest an, numărul total al beneficiarilor (104.474) coincide cu cel al cererilor depuse la nivel naţional. Mai exact, sprijinul financiar lunar de 180 RON va fi acordat tuturor solicitanţilor care au îndeplinit condiţiile prevăzute de lege şi au avut un venit brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele 3 luni anterioare depunerii dosarului, de maximum 150 RON. Primele trei judeţe, în ordinea numărului de beneficiari, sunt Suceava (7.194), Iaşi (6.683) şi Vaslui (4.953). Elevii vor primi ajutorul financiar pe perioada cursurilor şcolare, inclusiv în timpul pregătirii şi susţinerii examenului de bacalaureat sau de diplomă, respectiv în perioada practicii în producţie. Sumele vor fi alocate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi vor fi distribuite beneficiarilor de către unităţile şcolare la care aceştia şi-au depus dosarul.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.