Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, a fost prezentat noul purtător de cuvânt al Regiei orădene de transport în comun. Acesta, împreună cu directorul Csuzi Istvan, au prezentat presei mai multe modele de uniforme cu care vor fi dotaţi în curând vatmanii şi şoferii de autobuze.

Krisztian Bogdan, noul purtător de cuvânt al Regiei locale de transport în comun, are 30 de ani şi a fost desemnat pe post în urma unor serii de interviuri şi examene la care au participat peste 70 de candidaţi. Ca primă sarcină, noul responsabil pentru relaţiile cu publicul din cadrul Regiei a prezentat viitoarele uniforme ce urmează a fi distribuite conducătorilor de vehicule de transport în comun. Reprezentanţii mass-media au putut analiza mai multe modele de uniforme expuse, dintre care se va alege un singur tip de echipament. "Şoferi şi vatmani din multe municipii au deja un echipament de lucru standardizat, am considerat că a venit vremea ca şi la Oradea să facem acelaşi lucru. Modelele pe care le vedeţi expuse reprezintă oferta din partea a trei producători, doi locali şi unul din alt judeţ. Nu cunoaştem, deocamdată, costurile, dar, fiindcă valoarea acestor echimpamente va depăşi 10.000 de euro, vom organiza o licitaţie la care se vor prezenta ofertanţii", a declarat directorul OTL, Csuzi Istvan. În prezent, în cadrul Regiei, lucrează 104 şoferi de autobuz şi 120 de vatmani, iar în viitorul apropiat, se urmăreşte angajarea a opt până la zece noi şoferi. Tot în cadrul întâlnirii de ieri a fost anunţată şi sosirea celui de-al şaptelea tramvai de provenienţă austriacă marca Siemens. Acesta a sosit în gara Oradea la miezul nopţii şi a fost transportat în depoul de tramvaie la primele ore ale dimineţii. Noua garnitură va fi testată pe traseele oraşului în cursul după-miezii.