Pentru Colegiul Judeţean al Camerei Agricole Bihor - Alegeri în 16 martie
Instituţia Prefectului Bihor, alături de Comitetul Judeţean de Iniţiativă, Comisia Electorală Judeţeană şi autorităţile locale, organizează, în data de 16 martie 2014, alegeri pentru Colegiul Judeţean al Camerei Agricole.
Până acum, activităţile pregătitoare desfăşurate la nivelul judeţului au fost: constituirea Circumscripţiei Electorale Bihor, delimitarea secţiilor de votare, stabilirea numărului, numerotarea şi amplasamentul acestora, stabilirea componenţei birourilor secţiilor de votare, obţinerea listelor cu electori la nivelul judeţului (de la APIA Bihor şi de la ITRSV Oradea), întocmirea calendarului acţiunilor de organizare şi desfăşurare, respectiv unificarea, prelucrarea listelor, selectarea electorilor pe unităţi administrative, transmiterea listelor în vederea afişării la sediul primăriilor. Potrivit Prefecturii Bihor, numărul electorilor chemaţi la urne la nivelul judeţului este de 40.779, cei mai mulţi dintre aceştia - 3.719, fiind din Oradea, iar cei mai puţini - 41, din comuna Sântandrei. Electorii provin din rândul fermierilor (persoane fizice sau juridice), asociaţii profesionale, patronate şi sindicate din domeniul agricol forestier şi conexe înregistrate la nivel judeţean, cooperative agricole, ocoale silvice care administrează/asigură servicii silvice pentru fondul forestier (altul decât proprietatea publică a statului), colegiul medicilor veterinari, instituţii de învăţământ şi/sau cercetare agricolă. Colegiul Camerei Agricole va avea 25 de membri: 8 membri din partea asociaţiilor profesionale şi grupurilor de producători, 2 membri din partea patronatelor din domeniul agricol şi conex, 2 membri din partea sindicatelor din domeniul agricol şi conex, 2 membri din partea cooperativelor agricole, un membru din partea ocoalelor silvice private, a proprietarilor de păduri şi ale composesoratelor, un membru din partea Colegiului medicilor veterinari, un membru din partea instituţiilor de învăţământ şi/sau cercetare agricolă, 4 membri reprezentând fermierii înscrişi în listele electorale, respectiv 4 membri reprezentând fermieri cu vârsta până la 35 de ani. Candidaturile se pot depune până în data de 17 februarie, la sediul Comitetului Judeţean de Iniţiativă şi al Comisiei Electorale Judeţene, str. Dimitrie Cantemir nr.24-26, în sediul Direcţiei Agricole. Dosarelor candidaţilor persoane juridice trebuie să cuprindă: adresă privind nominalizarea candidaţilor (tabel), copia cărţii de identitate, balanţa contabilă la 31 decembrie 2013, iar dosarele candidaţilor persoane fizice: cerere de depunere candidatură, copia cărţii de identitate a candidatului şi adeverinţă APIA/ITRSV/ColegiulMedicilor. Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că în data de 21 februarie va avea loc tragerea la sorţi a ordinii candidaţilor pe buletinele de vot. De asemenea, până la data de 5 martie vor fi tipărite listele electorale şi buletinele de vot, vor fi confecţionate ştampilele şi vor fi achiziţionate materialelor necesare votării. Acreditarea obesravtorilor la alegeri se va face până în data de 10 martie, iar instruirea preşedinţilor secţiilor de votare şi predarea materialelor electorale sunt programate pentru data de 12 martie. Alegerile vor avea loc în data de 16 martie, între orele 8.30 şi 17.00, rezultatele urmând să fie anunţate în 20 martie. Calendarul acţiunilor privind organizarea alegerilor pentru camera agricolă este publicat şi pe paginile de internet http://www.crisana.ro/www.prefecturabihor.ro şi http://www.crisana.ro/www.directiaagricolabihor.ro, informaţii suplimentare pot fi obţinute de la Miculescu Tănase tel. 0742501589, Feher Adrian tel. 0745148663, preşedinţi ai Comitetului Judeţean de Iniţiativă, respectiv al Comisiei Electorale Judeţene.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.