Lipsa de civilizaţie a orădenilor şi indolenţa administraţiei locale nu fac decât să transforme o investiţie recent dată în funcţiune într-un spaţiu pe care orădenii îl vor ocoli în scurt timp. Noua promenadă pietonală de pe malul stâng al Crişului Repede, pe tronsonul Pod Dacia - Pasarela Intelectualilor, începe să-şi piardă farmecul prin nepăsarea de care dăm cu toţii dovadă.

De curând dată în funcţiune, noua pietonală realizată de-a lungul malului stâng al Crişului Repede, în zona Aleii Gojdu, începe să îi "alunge" pe pietoni. Administraţia locală orădeană nu reuşeşte să facă faţă lipsei de civilizaţie a orădenilor, mai mult, nici nu mai caută să găsească soluţii pentru a impune un comportament civilizat. În primul rând, contrar promisiunilor, pasajul de sub Podul Dacia rămâne în continuare un WC public. Direcţia Tehnică a Primăriei Oradea s-a mulţumit să paseze responsabilitatea Poliţiei Comunitare, care ar fi trebuit să monteze nişte camere de luat vederi. Chiar şi aşa, instalarea unui sistem video de monitorizare a zonei nu ar suplini lipsa în întregul perimetru al Centrului Civic a unui grup sanitar. Câţiva paşi mai încolo, ne izbim de primii stâlpişori ornamentali de iluminat public care au fost culcaţi la pământ de nişte orădeni teribilişti. Ambientul este completat cu zecile de pungi, PET-uri, cutii şi alte resturi menajere care se întind de-a lungul întregii banchete pietonale, în timp ce coşurile de gunoi zac pline ochi. Dacă cineva se mai încumetă să se odihnească într-un astfel de loc plin de deşeuri, dorinţa îi va fi de îndată alungată din cauza spătarelor de lemn ale băncilor comandate cu sutele de către Direcţia Tehnică, care, ca în tot oraşul, încep să se decojească.

Contactat telefonic, Emil Benţan, directorul adjunct al Direcţiei Tehnice, a precizat că acest tronson nu este preluat încă de la Administraţia Bazinală de Ape Crişuri, în schimb, recunoaşte că responsabilitatea curăţeniei îi aparţine.