La aproape o săptămână de la sesizarea adresată directorului Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Oradea, Mircea Ghitea, cu privire la gunoaiele de pe malul Crişului Repede, pe porţiunea dintre Podul Dragoş Vodă şi Podul Dacia, lucrurile nu par să se îndrepte. Din contră, atitudinea afişată de toţi factorii responsabili vine să sublinieze lipsa de profesionalism, incapacitatea şi dezinteresul actualei administraţii locale faţă de una dintre problemele reale ale oraşului: curăţenia sa.

Chiar dacă la câteva ore de la sesizarea telefonică adresată conducerii Direcţiei Tehnice, un subordonat al directorul Ghitea confirma faptul că pe promenada amenajată vizavi de Hotel Continental toate băncile sunt distruse, că numeroase coşuri lipsesc, că gunoaiele sunt presărate de-a lungul falezei, măsurile ce se impuneau să fie dispuse aici au întârziat să apară. În mod normal, problema legată de gunoaie putea fi soluţionată chiar în ziua sesizării, adică miercuri. Însă, a doua zi, o nouă vizită pe faleza amintită ne-a adus o surpriză şi mai mare, toate asigurările oferite de Mircea Stejerean, inspector în cadrul Direcţiei Tehnice, rămăseseră neonorate. Abia în a treia zi, vineri, şi numai după apariţia articolului cu privire la dezinteresul pe care Primăria Oradea îl afişează faţă de această zonă de promenadă, a fost trimisă la faţa locului o echipă de măturători. Din păcate, o nouă dezamăgire vine să ne umbrească speranţele legate că ceva se mişcă în acest oraş. Cu toate că muncitorii au fost surprinşi în cursul dimineţii de vineri muncind cu elan de-a lungul zonei de promenadă, la scurt timp, obosiţi de atâta efort, şi-au adunat măturile şi au plecat acasă, lăsând în urma lor grămezi, grămezi de crengi şi uscături. A urmat două zile în care ploaia şi vântul a spulberat toată munca angajaţilor RER.

Astfel, toate intenţiile bune s-au dovedit însă doar de faţadă, în realitate, dezinteresul angajaţilor RER îl concurează cu succes pe cel al angajaţilor Primăriei Oradea.