Săptămâna trecută, Primăria Oradea a finalizat lucrările de amenajare a 155 noi locuri de parcare pe platoul din faţa Sălii Sporturilor "Antonio Alexe".

Lucrările au fost executate de către firma Selina, fiind realizate în baza contractului de reparaţii-întreţinere străzi. Dacă înaintea acestor lucrări platoul era doar un spaţiu mare, unde se parca haotic, acum această suprafaţă a fost asfaltată şi marcată corespunzător, astfel încât conducătorii auto care vin în zona Ioşia să-şi poată ocupa un loc de parcare cât mai uşor. Odată cu asfaltarea platoului li marcarea noilor locuri de parcare, dintre care 147 sunt destinate autoturismelor, iar opt autocarelor/autobuzelor, au fost reabilitate li aleile din jurul platoului. Urmează ca, în cursul lunii noiembrie, în alveolele cu pământ amenajate pe platoul din faţa Sălii Sporturilor să fie plantaţi mai mulţi arbori, în cadrul campaniei de plantări de toamnă, organizată în fiecare an de Primăria Oradea.