"Teroristul" Omar Hayssam a reuşit să îngenuncheze serviciile autohtone de informaţii, pilonii pe care preşedintele Traian Băsescu şi-a construit eşafodajul puterii. La 6 iunie 2005, preşedintele Traian Băsescu, emoţionat de propriul succes privitor la rezolvarea crizei ostaticilor din Irak, adresa un ultimatum anticipat celor care ar fi putut determina, într-un mod sau altul, evadarea lui Hayssam din faţa rigorilor legii. În acel moment, atenţia sa s-a îndreptat asupra celor care stăteau la baza lanţului trofic, respectiv a doctorilor care ar fi putut face diagnostice închipuite ale sirianului: “Fac un avertisment public către medicii care constată bolile grave ale lui Omar Hayssam. Primul lucru care s-a făcut după arestarea lui pe data de 5 aprilie a fost expertizarea medicală cu medici specializaţi. Certificatele lui sunt de om normal, iar cei care îi vor crea condiţii să scape din faţa legii nu pot fi decât nişte oameni care sunt complici, indiferent care le este meseria. Vă mulţumesc mult”. Complicitatea la terorism invocată de preşedinte este o faptă extrem de gravă. Iată însă că ceea ce părea o simplă atenţionare prezidenţială s-a transformat, de fapt, într-un scenariu cu final surpriză. Gestul şefilor SIE, SRI şi DGIPI de a demisiona, în urma unei şedinţe convocate de preşedintele Traian Băsescu, la Cotroceni, în care s-a analizat "situaţia creată în urma eliberării lui Omar Hayssam", denotă un sentiment de vinovăţie din partea acestora. Cu alte cuvinte, Radu Timofte, Gheorghe Fulga şi Virgil Ardelean au acceptat, indirect, propria condiţie de participaţie morală la Marea Evadare. Şi procurorul General al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ilie Botoş, şi-a depus, ieri, demisia din funcţie la şeful statului, ca urmare a scandalului provocat de dispariţia lui Omar Hayssam. Demisia lui survine declaraţiei ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, potrivit căreia este posibil ca Omar Hayssam să fi părăsit România, criticând, totodată, modul în care a fost instrumentat dosarul acestuia. Cu toate acestea, tot mai multe voci susţin că afirmaţia ministrului de Interne, potrivit căreia graniţele României nu sunt "impermeabile" este foarte gravă, mai ales că, în ajunul aderării la UE, frontierele ar trebui să fie sigure, ca graniţe de est ale Uniunii, şi solicită preşedintelui Traian Băsescu să analizeze modul în care MAI a acţionat în cazul dispariţiei lui Omar Hayssam. Aceleaşi surse fac referire şi la alte cazuri în care "anumiţi infractori" (printre care Frantisek Priplata şi Gregorian Bivolaru) au părăsit ilegal ţara fără ca nimeni să fie sancţionat şi susţin că "a venit timpul ca cineva să răspundă pentru aceste greşeli grave şi pentru incompetenţă". În urmă cu aproape un an, preşedintele Băsescu lăuda prestaţia şi profesionalismul serviciilor care au făcut posibilă eliberarea jurnaliştilor români din Irak. În prezent, aceeaşi oameni devin, brusc, indezirabili. În plus, atitudinea lor nu pare generată de conştientizarea responsabilităţilor proprii. În plin scandal al legilor Justiţiei, a demisionat nu Monica Macovei, ci Mona Muscă. Demisia în bloc a “stăpânilor inelelor” pare desprinsă din acelaşi basm. O posibilă explicaţie ar fi aceea că preşedintele a pregătit cu atenţie paşii schimbării capilor serviciilor secrete, aşteptând numai pretextul nimerit şi pregătind, între timp, eşalonul secund de oameni docili. La fel de plauzibilă însă poate fi ipoteza unei decizii spontane. La urma urmei, preşedintele anti-sistem este în opoziţie faţă de tot. Este în opoziţie faţă de Guvern, în opoziţie faţă de scena politică (PD fiind excepţia care confirmă regula), în opoziţie faţă de propriul statut. Cele patru demisii survenite în mai puţin de 24 de ore au demonstrat că Băsescu este singurul politician dotat de la natură cu al şaselea simţ. Acela de “Zoon politikon”. Or acesta i-a impus o desolidarizare totală faţă de cei spre care s-ar fi îndreptat oprobiul public. Hayssam a fost destul de inteligent să-şi scape pielea, iar preşedintele a făcut, în ultimă instanţă, acelaşi lucru.