O armată întreagă de poliţişti şi agenţi SRI a fost mobilizată pentru a da de urma lui Omar Hayssam, acuzat de terorism şi diverse infracţiuni economice. Dispariţia sirianului a declanşat o adevărată isterie în rândul autorităţilor române, a generat demisii la vârf şi a creat cotroverse, demonstrând încă o dată superficialitatea justiţiei din ţara noastră. Hayssam nu este însă singurul care a scăpat ca prin urechile acului de rigorile legii, numai anul acesta, trei afacerişti bihoreni care ar fi trebuit să fie după gratii primind undă verde din partea justiţiei pentru a părăsi ţara... Dispariţia misterioasă a lui Omar Hayssam la trei luni de la eliberarea acestuia din arest a pus pe jar toate autorităţile din ţara noastră, care au solicitat şi sprijinul Interpolului pentru depistarea sirianului. La numai câteva zile de la fuga lui Hayssam, un alt om de afaceri controversat, tot de origine siriană, Zaher Iskandarani, a plecat şi el din ţară. Anchetat în stare de libertate pentru mai multe infracţiuni de natura economică dar şi pentru înşelăciune şi spălare de bani, omul de afaceri a ieşit din România săptămâna trecută, deplasându-se, conform propriilor declaraţii, în Elveţia. Ieşirea din ţară a lui Iskandarani a fost legală deoarece judecătorii români nu i-au interzis acestuia să părăsească România. Sirianul, spre deosebire de Hayssam, spune însă că nu a dat bir cu fugiţii, că nu fuge de răspunderea penală şi că se va întoarce din "concediu" peste două săptămâni. Cei doi nu sunt singurii care au şters-o de sub nasul autorităţilor române, în acelaşi fel procedând şi patronii MTS Leasing, Gregorian Bivolaru, Severin Tcaciuc sau Frantisek Priplata. Cu toate acestea, judecătorii români nu s-a învăţat minte şi pun în libertate, sub diverse pretexte, zeci de infractori, fără să ţină seama de faptul că aceştia le-ar putea da oricând cu tifla. În luna ianuarie a acestui an, procurorii anticorupţie orădeni anunţau arestarea preventivă a oamenilor de afaceri Gheorghe Mudura şi Papp Şandor, acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni precum dare de mită, înşelăciune sau evaziune fiscală. Cei doi nu au petrecut însă prea mult timp după gratii, fiind puşi în libertate de magistraţii Curţii de Apel Oradea graţie unui viciu de procedură. Deşi acuzaţi de infracţiuni deosebit de grave care au prejudiciat statul român cu câteva milioane de euro, afaceriştii au reuşit să scape de arest, în ciuda eforturilor făcute de procurorii DNA. Evidentele tentative de sustragere de la urmărirea penală, care au culminat cu internarea în spital a celor doi oameni de afaceri, nu au cântărit prea mult în ochii judecătorilor orădeni, aceştia din urmă hotărând că inculpaţii pot să fie judecaţi în stare de libertate. Colac peste pupăză, magistraţii nu au considerat nici că Mudura şi Papp reprezintă un pericol social, aşa că nu au înlocuit măsura arestării preventive cu interdicţia de a părăsi România. Astfel, patronul grupului de firme Master şi partenerul său de afaceri pot oricând să o ia pe urma lui Hayssam şi să lase statul român cu buzele umflate, mulţumită magistraţilor care, în loc să îi cerceteze după gratii, le-au întins o mână de ajutor. Un caz asemănător este şi cel al lui Coriolan Bruchental Pop, soţul deputatului PD Ionela Bruchental Pop. Afaceristul a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru comiterea unor infracţiuni vamale. În loc să îşi ispăşească pedeapsa, finul ministrului Vasile Blaga a depus o cerere de amânare a executării pedepsei pe motiv că are copii minori în întreţinere. Până la judecarea cererii însă, bărbatul s-a făcut nevăzut şi a fost dat în urmărire generală de oamenii legii. La sfârşitul lunii iunie, instanţa de judecată a decis să îi accepte cererea şi să amâne executarea pedepsei pe o perioadă de două luni, timp suficient pentru ca afaceristul să îşi ia şi el tălpăşiţa dacă se îngroaşă gluma...