Parohia Ortodoxă „Izvorul Tămăduirii” din Oradea și Clubul Monarhiștilor din Bihor au marcat, duminică, 5 decembrie, patru ani de la trecerea în veșnicie a Regelui Mihai I.

Pe 25 octombrie s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Mihai I al României, iar pe 5 decembrie s-a organizat parastasul regal de pomenire a Alteței Sale. Momentul comemorativ a fost găzduit de Parohia Ortodoxă „Izvorul Tămăduirii” din Oradea. După Sfânta Liturghie, părintele paroh Cristian Rus, consilier cultural, și părintele Dorel Octavian Rus, au săvârșit pomenirea celui care a fost unul dintre conducătorii României în una dintre cele mai grele perioade a istoriei (1927-1930; 1940-1947). Despre rolul jucat de Regele Mihai I a vorbit celor prezenți în biserică părintele Dorel Octavian Rus.

„Pe Regele Mihai I îl punem înaintea sufletelor noastre ca pe un model de demnitate și dăruire pentru scumpa noastră țară. Regele Mihai I a rămas ca o efigie a onoarei și a dăruirii pentru țară, a unei demnități care nu a pălit nici în fața celor mai mari și crunte prigoane la care a fost supus. A fost os domnesc crescut și instruit din copilărie pentru a urma această cale de a-și conduce țara și poporul. Încă din școală a fost deprins nu numai cu învățămintele folositoare școlii, dar și cu sfaturile și cu îndreptările care să-l ajute să crească ca un viitor domnitor al țării. A avut parte de această educație din partea unei mame iubitoare care l-a crescut cu multă grijă ca să se formeze, ca apoi, în plină tinerețe, să ajungă să preia cârma țării și să urce pe tronul regal al României. Cu toată vârsta tinerească a pornit pe acest drum cu acele calități care l-au călăuzit o viață întreagă. Membrii Casei Regale a României sunt cei care, deși au venit din altă viță decât cea românească, au fost regii care au adus cea mai înaltă cinste și onoare țării noastre. Carol I și, apoi, Ferdinand au fost cei care au obținut independența țării, apoi Unirea cea Mare care s-a făcut prin jertfa conducătoare a acestei dinastii regale. Cu acest crez a fost crescut și Regele Mihai I aflându-se în postura de a conduce țara în vremuri de primejdie. Amintim actul de la 23 august 1944 și ce a urmat instaurării tăvălugului comunist”, a precizat părintele Dorel Octavian Rus.