Mai mulți congresmeni republicani au criticat virulent administrația președintelui Donald Trump pentru modul în care a gestionat recentul plan de pace propus pentru Ucraina, despre care spun că favorizează mai mult Rusia.

 

Abordarea reprezintă o schimbare radicală de poziție a unui partid care a aderat îndeaproape la aproape toate inițiativele lui Trump, a scris miercuri, într-un comentariu, agenția de presă Reuters.

„Acest așa-numit «plan de pace» are probleme reale și sunt foarte sceptic că va duce la pace”, a declarat vinerea trecută, într-un comunicat, senatorul Roger Wicker, președintele republican al Comisiei pentru Forțe armate din Senat. Aceste temeri s-au amplificat când Bloomberg News a relatat marți că emisarul special al lui Trump, Steve Witkoff, într-o convorbire telefonică din 14 octombrie cu Iuri Ușakov, consilierul de politică internațională al președintelui rus Vladimir Putin i-a transmis că ar trebui să lucreze împreună la un plan de încetare a focului, recomandându-i în ce mod să-i prezinte Putin lui Trump această inițiativă.

„Pentru cei care se opun invaziei ruse și vor ca Ucraina să rămână o țară suverană și democratică este clar că Witkoff îi favorizează în totalitate pe ruși. Nu se poate avea încredere în el pentru a conduce aceste negocieri. Ar face un agent rus plătit mai puțin decât el? Ar trebui concediat!”, a declarat reprezentantul republican Don Bacon pe platforma X. Chiar dacă Partidul Republican rămâne în continuare coalizat în spatele lui Donald Trump, criticile din partea acestor congresmeni republicani nu sunt de neglijat, având în vedere recentele eșecuri ale președintelui, inclusiv victoriile electorale ale democraților din această lună și sprijinul Congresului pentru publicarea dosarelor Departamentului de Justiție privind fostul infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein, lucru împotriva căruia Trump a luptat luni de zile.

Un alt republican cu greutate în Congres, Brian Fitzpatrick, a cerut o schimbare de abordare, calificând informațiile scurse în media despre convorbirile telefonice ale lui Witkoff drept „o problemă majoră”. Este „unul dintre numeroasele motive pentru care aceste spectacole ridicole și întâlniri secrete trebuie să înceteze”, a afirmat el.

Senatorul Mitch McConnell, fostul lider republican al Senatului, a sugerat că Trump ar putea avea nevoie să-și găsească noi consilieri. „Răsplătirea măcelului rusesc ar fi dezastruoasă pentru interesele Americii”, a atras atenția el într-un comunicat.

Membrii cercului restrâns al lui Trump au ripostat la criticile congresmenilor republicani. Vicepreședintele JD Vance, fost senator republican care a criticat ajutorul acordat Ucrainei, l-a acuzat pe McConnell că a lansat un „atac ridicol” asupra planului destinat să pună capăt războiului.

Fiul președintelui, Donald Trump Jr., a scris pe rețelele de socializare că McConnell „pur și simplu s-a supărat și s-a înfuriat puternic pe tatăl său”.

Însă atacurile membrilor din propriul partid al lui Trump, împreună cu recentele dificultăți politice, ar putea semnala o problemă mai mare pentru administrație, afirmă analiștii.