Anatomia secundei În franceză i se spune frumos: la gifle - parcă auzi sunetul palmei aplicată de o persoană jignită pe obrazul de toval al unuia care s-a cocoţat prea sus şi care uită că, de acolo, de sus, unii mai şi cad. Şi cad rău de tot. Nu vreau să reiau “problema Năstase”, o va face Justiţia, o putere în stat care abia acum îşi arată colţii săi de câine de pază. Poporul român, cu umorul antrenat de nenumărate dictaturi a reacţionat însă sublim: de 1 martie la tarabe s-au vândut mărţişoare “mătuşa Tamara” iar pe Internet - din ce în ce mai popular ! - a părut un joc delicios, în care un vânător fioros îşi apără palatul de la Cornu de invazia unor palmipede purtătoare de viruşi de gripă aviară şi - se sugerează - boala vacii nebune. Bun venit înapoi în democraţie, popor român - căci puţin a lipsit ca, la sfârşitul lui 2004, să pierzi şi această mică cucerire postrevoluţionară ! Dincolo de poporul român există însă demnitarii români. Nu vorbesc despre preşedintele ţării, încăpăţânarea cu care Iepuraşul (de dinainte de alegeri) îl fugăreşte pe (fostul) Urs este evidentă pentru toată lumea. Nu vorbesc nici despre guvernanţi - au ei destule probleme (inundaţii, gripă aviară, scandaluri în coaliţie) şi dincolo de tristele cazne prin care trec nedreptăţiţii Adrian Năstase şi Dan Ioan Popescu şi, oricum, desecretizarea dosarelor “Bechtel” şi “Porţile de Fier” va netezi, se pare, triumful Justiţiei. Vorbesc însă despre Parlament. Despre acea posomorâtă instituţie în care, împotriva bunului simţ, o parte - o mare parte! - a deputaţilor şi senatorilor nu au alt ţel decât să-şi apere interesele. Şi să facă astfel de râs atât ideea de democraţie, cât şi ţara, cât şi amintirea celor 1100 de români tineri care au căzut sub gloanţe nu ca să facă averi uriaşe o mână de indivizi lacomi, ci ca să ne bucurăm de dreptate şi egalitate - cel puţin în faţa legii. Voturile celor care, apărând imunitatea imobiliară a lui Adrian Năstase, îşi apărau de fapt, carierele politice pătate au sunat, pentru întreaga Europă, ca o palmă pe obrazul cetăţeanului european. Iar reacţia - superbă ! - a membrilor uriaşului Partid Social Democrat (înfiinţat de Ion Iliescu, în ideea că în România este nevoie de un partid de stânga şi transformat, de Adrian Năstase şi acoliţii lui, într-un partid ultraliberal) a fost o demonstraţie a înţelepciunii românului de rând, a democraţiei pe care membrul simplu de partid şi-a însuşit-o , a faptului că, totuşi, în 16 ani populaţia a învăţat multe - şi nu mai poate fi prostită. Palma usturătoare a pălmaşilor n-a fost, aşadar, aplicată doar pe obrajii atotputernicului Năstase, ci, omogen, mai toată aşa zisa aripă de stânga din cele două camere a fost pocnită, serios, peste bot, aşa cum merita. Iar dacă politicienii de la Putere se ţin de cuvânt şi vom avea, în viitor, Parlament unicameral, cu membri aleşi prin vot uninominal, dacă o Lege de transparenţă a averilor şi Legea lustraţiei vor fi votate, puteţi fi siguri că, după 2008, nu veţi mai vedea pe culoarele fostului palat al Poporului pe nici unul dintre cei care s-au umplut de ruşine în zilele de glorie ale social democraţiei de cumetrie din “epoca Năstase”.