Municipalitatea orădeană a anunţat că lucrările de refacere a acoperişului Palatului Episcopal Greco-Catolic, devastat în urma incendiului în vara anului 2018, vor fi gata până la jumătatea lunii iunie a acestui an. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în data de 18 martie 2019, în prezent lucrările la planșeul peste etajul I fiind realizate în întregime. De asemenea, structura din lemn peste tronsonul I (cel care dă înspre str. Ep. Mihai Pavel) e realizată în întregime.

„În continuare, urmează realizarea învelitorii din țiglă și a ornamentelor de cupru la tronsonul I. În ceea ce privește stadiul lucrărilor la tronsonul II (cel care dă înspre Piața Unirii), 20% din structura de lemn a șarpantei e finalizată, urmând și aici finalizarea în totalitate a structurii de lemn, realizarea învelitorii și a ornamentelor din tablă de cupru. Termenul estimat pentru realizarea în întregime a șarpantei imobilului cu montarea învelitorii este mijlocul lunii iunie, urmând ca până în septembrie să fie gata și turla palatului”, a anunţat, ieri, Primăria Oradea. Acoperișul de tip șarpantă va fi din din grinzi lamelare încleiate, cu învelitoare din țiglă ceramică și tablă din cupru la turnulețele de pe acoperiș. Reamintim că, imediat după incendiu, municipalitatea orădeană a încheiat un contract de parteneriat cu Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Oradea, prin care Episcopia a pus la dispoziția administraţiei locale Palatul Episcopal Greco-Catolic (monument istoric construit între anii 1903-1905 după proiectul arhitectului Kálmán Rimanóczy junior) și construcțiile anexe în vederea realizării lucrărilor de consolidare, reabilitare și refuncționalizare. Totodată, în contract se prevede că municipalitatea va administra imobilul pe o perioadă de minimum 20 de ani. După încheierea contractului, începând cu luna septembrie 2018, firma Trameco a intervenit în vederea degajării molozului și luarea măsurilor ce se impuneau pentru punerea în siguranță a Palatului Episcopal Greco-Catolic. Ulterior, în urma încheierii contractului de lucrări, a fost întocmită expertiza tehnică și proiectul tehnic în vederea reconstruirii parțiale a imobilului și reabilitarea zonei distruse în incendiu. Valoarea lucrărilor  este de 7.960.000 lei, fără TVA, în care este inclusă și proiectarea. Într-o ultimă etapă, se va realiza reabilitarea și refuncționalizarea efectivă a clădirii, inclusiv partea interioară, conform planurilor inițiale, reabilitarea totală a Palatului urmând să se finalizeze în termen de cel mult trei ani.