Orădeni premiaţi la Salonul Internaţional de Inventică
O delegaţie a Universităţii din Oradea a participat, zilele trecute, la Salonul Internaţional de Inventică "Pro Invent" desfăşurat în cadrul Târgului Internaţional Tehnic de la Cluj-Napoca. În cadrul acestei competiţii, reprezentanţii Universităţii orădene au obţinut trei medalii: una de aur, două de bronz, dar şi două diplome de excelenţă.
La eveniment au participat 72 de universităţi, institute, centre de cercetare, organizaţii, firme şi inventatori individuali, care au prezentat aproximativ 500 de invenţii din cele mai diverse domenii ale tehnicii şi ştiinţei. Universitatea din Oradea a participat cu 13 invenţii, din domeniile tehnologiilor neconvenţionale, acţionărilor electrice, microundelor şi chimiei. De asemenea, orădenii au prezentat Centrala Geotermală din incinta campusului universitar. Delegaţia Universităţii a fost compusă din conf. dr. ing. Traian Buidoş, drd. Mircea-Petru Ursu şi dr. ing. Aurel Setel. La finalul competiţiei, Universităţii din Oradea i-au fost decernate trei medalii (una de aur şi două de bronz) şi două diplome de excelenţă. Astfel, diplomă de excelenţă şi medalie de aur au obţinut Mircea Pop, Traian Buidoş, Florin Blaga şi Teodor Maghiar, pentru invenţia "Dispozitiv de prelucrare prin eroziune electrică a alezajelor canelate ale corpurilor anodice". De asemenea, diplomă de excelenţă şi medalie de bronz au fost acordate Georgetei Gavriş şi Marianei Timoce, pentru invenţia "Metodă de epurare recuperativă a ionului de cupru din soluţiile reziduale". Medalie de bronz a primit, din partea Forumului Inventatorilor Români, Traian Buidoş pentru activitatea de cercetare în domeniul microundelor şi al tehnologiilor neconvenţionale. Un premiu special a fost acordat de Forumul Inventatorilor Români echipei de cercetători formată din Mircea Pop, Traian Buidoş, Florin Blaga şi Teodor Maghiar, pentru invenţia "Dispozitiv de prelucrare prin eroziune electrică a alezajelor canelate ale corpurilor anodice", invenţie premiată şi cu un premiu de excelenţă din partea Universităţii Tehnice a Moldovei din Republica Moldova.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.