În acest an, în data de 28 martie, cele mai importante oraşe din lume vor stinge luminile, timp de 60 de minute, în cadrul proiectului Earth Hour. Oradea se alătură şi anul acesta demersului. Astfel, în această seară, de la ora 20.30, va fi oprit iluminatul publicitar şi cel în scop turistic, iar Parcul 1 Decembrie va fi animat de momente artistice la lumina lumânării.

Luminile vor fi stinse în Oradea astăzi, 28 martie, în intervalul orar 20.30-21.30. Cel puţin iluminatul publicitar şi cel în scop turistic. Iar orădenii care vor să ofere, simbolic, ajutor planetei, sunt invitaţi de asemenea să stingă lumina pentru un ceas. În acest interval de timp, în Parcul 1 Decembrie, Rotaract Club Oradea, împreună cu filiala locală a Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României vor organiza desfăşurarea unor demonstraţii artistice şi culturale fără folosirea niciunor surse de energie. Cei care vor să sărbătorească Earth Hour în aer liber vor avea parte de  muzică live şi dans, care vor putea fi vizionate la lumina oferită de lumânări, gulguţe sau torţe. Evenimentul va avea loc în Parcul 1 Decembrie, lângă Statuia Ostaşului Român şi este realizat cu sprijinul Primăriei Oradea şi al RER. Organizatorii îi îndeamnă pe orădeni să participe la acest eveniment, dar şi să aibă grijă de mediul înconjurător, prin acţiunile lor zilnice.

"Proiectul Earth Hour constă nu doar în stingerea luminii pentru o oră, ci se referă la un adevărat angajament pentru schimbarea comportamentului şi stilului de viaţă cu scopul de a reduce cât mai mult impactul asupra mediului înconjurător. Acest angajament este celebrat prin participarea alături de ceilalţi locuitori ai planetei în cadrul manifestărilor Earth Hour. Totodată, acest proiect poate fi unul din mijloacele prin care o comunitate sau un grup de oameni poate începe să îi inspire pe alţii în a fi mai receptivi şi sensibili la problemele de mediu cu care se confruntă lumea de azi", au transmis aceştia.