Municipalitatea a lansat, ieri, campania "Oradea pune suflet" prin care propune agenţilor economici şi cetăţenilor implicarea în proiecte în şase domenii: sănătate, cultură, sport, social, educaţie şi mediu. Primele proiecte pentru care orădenii şi firmele cu sediul în municipiul de pe Crişul Repede sunt îndemnaţi să-şi aducă contribuţia sunt construirea şi dotarea Centrului Oncologic, respectiv realizarea Centrului Hospice, destinat îngrijirii paliative a bolnavilor oncologici în fază terminală.

Consilierul local Florica Cherecheş a declarat că prin campania "Oradea pune suflet" se doreşte atragerea de fonduri pentru susţinerea unor proiecte importante pentru comunitatea locală. Instrumentul financiar prin care se pot susţine aceste proiecte este Fondul Municipal de Solidaritate (FMS). Astfel, orice persoană fizică sau juridică poate contribui la realizarea proiectelor de interes comunitar prin contracte de sponsorizare încheiate cu agenţii economici, donarea de către persoanele fizice a 2% din impozitul pe venit către organizaţii neguvernamentale sau prin donaţii directe în bani sau în natură. "Azi lansăm site-ul www.oradeapunesuflet.ro. Avem şi un logo al campaniei, curcubeul, care reprezintă speranţa. Pe site se găsesc explicaţii privind campania Oradea pune suflet, cadrul legislativ prin care se pot face sponsorizări, beneficiile pe care le vor obţine firmele dacă decid să sponsorizeze proiectele noastre. De asemenea, pe site vor fi afişaţi sponsorii şi persoanele de contact pentru firmele care vor să facă sponsorizări", a menţionat Florica Cherecheş. Aceasta a mai adăugat că pe site sunt afişate şase domenii majore - sănătate, cultură, sport, social, educaţie şi mediu, care au nevoie atât de implicare, cât şi de fonduri. Primele proiecte pentru care este nevoie de sprijin financiar sunt cele de construire şi dotare a Centrului Oncologic din Rogerius, unde s-a pus deja piatra de temelie, respectiv de construire a Centrului Hospice. Prezentă la lansarea campaniei, şefa secţiei de Oncologie, dr. Simona Mihuţiu, i-a îndemnat pe orădeni să pună suflet pentru bolnavii de cancer, maladie a cărei incidenţă în rândul bihorenilor este foarte mare, ocupând locul doi după bolile cardio-vasculare.  Potrivit lui Mihuţiu, în evidenţă sunt 18.000 de pacienţi, înregistrându-se câte 2.000-2.500 de noi cazuri în fiecare an. Medicul orădean a precizat că bolnavii de cancer au nevoie de un minim de decenţă. De asemenea, la Oradea se remarcă o lipsă a tehnologiei de înaltă performană, în special pe partea de radioterapie, fiind nevoie de un accelerator liniar. Viceprimarul Gheorghe Carp a menţionat că valoarea totală a lucrărilor la Centrul Oncologic este de 24,5 milioane de lei. "Sunt convins că foarte multă lume va dona, cu condiţia ca activitatea să fie transparentă", a declarat Carp, adăugând că sunt deja firme care s-au arătat interesate să contribuie cu bani sau materiale de construcţie la realizarea Centrului Oncologic. Un exemplu în acest sens este cel al Holcim, care a transferat deja în contul Municipalităţii suma de 20.000 euro. Cel de-al doilea proiect care are nevoie de donaţii pentru a putea fi pus în aplicare este cel de construire a Centrului Hospice, destinat îngrijirii bolnavilor în faze terminale. Potrivit directorului Fundaţiei Hospice Emanuel Oradea, Marinela Murg, centrul va conţine o unitate cu paturi pentru adulţi şi copii care au nevoie de îngrijire permanentă. De asemenea, Hospice Emanuel îşi propune să organizeze două centre de îngrijire la domiciliu, un centru de zi pentru adulţi copii, care să conţină servicii de socializare şi consiliere. "În prezent avem o capacitate de îngrijire a 240 de pacienţi pe an. Prin construirea centrului, probabil vom fi în stare să îngrijim aproximativ 1000 pacienţi pe an din Oradea şi Bihor", a menţionat Marinela Murg. Pentru construcţia centrului este nevoie de 2,2 milioane euro. Consiliul Local Oradea a pus la dispoziţia Fundaţiei Hospice Emanuel un teren de 5000 mp în zona Cantemir, destinat construcţiei Centrului Hospice. Coordonatoarea campaniei "Oradea pune suflet", Florica Cherecheş, a anunţat că, în perioada următoare, vor fi distribuite firmelor bihorene pliante însoţite de scrisori semnate de primarul Ilie Bolojan, care vor conţine detalii despre proiectele municipalităţii şi despre modul în care mediul de afaceri poate contribui la realizarea acestora. Potrivit consilierului local Octavian Dan, 7 milioane de euro/an plătesc firmele bihorene la bugetul de stat, sumă care ar putea să rămână în Bihor prin acordarea de sponsorizări.