Opoziţia şi puterea şi-au dat mâna peste Criş
Consilierii locali ai PSD şi ai PD-L nu au manifestat nicio opoziţie în ceea ce priveşte construcţia viitorului pod rutier în zona Podului de pontoane. Cu 22 de voturi pentru şi cu doar două abţineri din partea democrat-liberalilor, proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru un nou pod rutier a fost aprobat ieri în şedinţa extraordinară a Consiliului Local Oradea.
Opoziţia locală nici măcar nu s-a mai obosit să simuleze o minimă împotrivire, mulţumindu-se cu ce a hotărât executivul orădean. Puşi în faţa faptului împlinit, au votat fără să mai aibă vreo obiecţie. Îngrijorător este că, dacă iniţial vorbeam de costuri de nici 2 milioane de euro pentru această construcţie, acum noile calcule indică un preţ de execuţie de 4 milioane de euro. În plus, niciun consilier nu a pus în discuţie oportunitatea unei astfel de investiţii, în condiţiile în care la 500 de metri în amonte şi 500 de metri în aval de viitoarea construcţie există câte un pod.



Locatarii din zona trebuie sa se solidarizeze si sa se opuna.
si au dat mina mafiotii locali din toate partidele si si au vazut de interese...