Olimpiada s-a încheiat, "competiţia" continuă
Aş vrea să-i întreb pe cei care conduc destinele învăţământului din Bihor, câţi copii din mediul rural sau elevi de liceu proveniţi din mediul rural au participat la faza pe ţară a Olimpiadei de Limba Română? Sau câţi elevi din afara municipiului Oradea au fost la această fază?
De ce elevi extraordinari de valoroşi sunt marginalizaţi la faza pe judeţ, unde cei care corectează, datorită subiectivismului permis la această disciplină, dau o foarte mare parte a LEULUI numai celor proveniţi din Oradea? Foarte puţini elevi din judeţ având parte de laurii încununării cu succes a muncii lor la această disciplină pe care în mod sigur o îndrăgesc mai mult decât orice, dovadă fiind de-a lungul timpului foarte mulţi scriitori ai neamului acestuia proveniţi din mediul rural. Cât va mai dura această mizerie, domnilor? De ce nu sunteţi la fel de exigenţi şi cu copiii din Oradea? Sau colegii dumneavoastră din judeţ pregătesc mai slab elevii lor? Nu cred. Sunt nişte profesionişti.
Dacă corectarea lucrărilor de la faza pe judeţ ar fi fost făcută de către profesori neutri proveniţi din altă margine a ţării, altă reprezentare ar fi avut judeţul Bihor. Nu numai eu sunt dezamăgit de toate acestea, ci aproape toţi colegii dumneavoastră din judeţ, unii nici nu vor să discute această problemă dând din mână a lahemite, fiind dezgustaţi şi considerându-se ridiculizaţi de toate aceste întâmplări, care probabil se petrec şi la alte discipline.
Dumnezeu să vă lumineze, şi altă dată să fiţi mai puţin subiectivi cu cei cu care aţi fost până acum! Nu de alta, dar n-am găsit afişat nicăieri rezultatele de la faza pe judeţ pentru a avea posibilitatea de contestare. Totuşi, am aflat că aţi avut lucrări, bineînţeles, din Oradea, care au obţinut maxim de puncte. Nici Eminescu dacă venea din groapă nu avea aşa realizare. Felicitări! De fapt, am aflat că a fost luptă mare între liceele şi şcolile orădene pentru reprezentarea la faza pe ţară.
Atunci, dau şi eu din mână a lehamite, dar tot vă spun un singur lucru: faceţi un concurs între cei care au reprezentat judeţul Bihor şi cei care au fost lăsaţi pe dinafară în mod conştient. Dar corectarea lucrărilor să fie făcută de profesori din altă parte. Nu veţi avea curajul ăsta niciodată! Ştiţi voi de ce...
Ma surprinde ca vb. asa -la corectare au fost profesori din Oradea si din judet, iar cele de pe primele locuri sunt corectate de mai multe ori inainte de a se stabili cine merge mai departe. Daca nu v-ati descurcat la CN M. Eminescu, de ce nu ati intrebat agentul de paza?.Erau afisate rezultatele. eu stiu de o singura lucrare la clasa a X-a a unei eleve care in clasa a VIII a luat locul 34 pe tara, in clasa a IX-a locul 5 (premiul III), iar anul acesta mentiune cu 96 de puncte (la contestatie obtinand 98 dar nu i s-au acordat din cauza regulamentului).Credeti ca au tinut cont la faza nationala ca era din Oradea?Eu nu cred…. Locul II la faza pe judet avea 118 puncte si era din STEI. No comment? -ce legatura este intre Eminescu si eleva respectiva? El era poet si traia in alte timpuri “”dau şi eu din mână a lehamite””- de ce ? organizati un concurs cu tematica ca la olimpiada si fata cu 120 de puncte se va prezenta la concurs. -pe dv. va deranjeaza ca elevii din Oradea fac ore particulare de mici si provin majoritatea din familii de intelectuali, iar profesorii la clasa pot lucra mai usor cu ei. Si …..in general ce erau parintii scriitorilor de mai demult?