Oficiul de Cadastru se "întăbulează" pe un sediu ultramodern
În câteva zile, cei 80 de angajaţii ai Oficiului de Cadastru şi Publicitate Bihor, care acum îşi desfăşoară activitatea în trei spaţii răsfirate pe raza municipiului Oradea, se vor reuni sub acoperişul unei singure clădiri. Imobilul este situat pe Calea Armatei Române şi, timp de un an, fosta clădire a Unităţii Militare a fost supusă unor reparaţii capitale, fiind transformată într-o sediu ultramodern.
Lucrările de reabilitare a fostei unităţi militare au început în august 2006 şi în prima etapă au fost realizate lucrări de consolidare, de recompartimentare şi de refacere a faţadei, urmând ca, în a doua etapă, să fie amenajată mansarda, ridicate gardurile şi construită o parcare. Investiţia a fost suportată de către Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, care a alocat pentru prima etapă 2,8 milioane lei, iar pentru a doua etapă, alţi 800.000 lei. Lucrările au fost executate până în prezent de către firma CIAC, iar mansardarea şi amenajarea gardurilor şi parcărilor va fi efectuată de către SC Niseus Construct. O clădire veche de sute de ani şi aproape dezafectată a fost transformată într-un sediu modern, dotat cu cele mai noi echipamente electronice. Imobilul a fost prevăzută chiar la intrare cu o rampă electronică de ridicare a cărucioarelor pentru persoanele cu handicap, o investiţie care a costat peste 6.000 de euro şi care reprezintă o noutate pentru instituţiile orădene. La parter, a fost amplasat un soft care eliberează bilete de ordine şi-l îndrumă pe cetăţean la ghişeul la care are de rezolvat problema. Aici a fost amenajată o cameră pentru cartea funciară şi una pentru arhivă şi cadastru. Fiecare dintre cele două încăperi a fost dotată cu mobilier modern, confortabil atât pentru angajaţi, cât şi pentru cetăţeni, de asemenea, au fost achiziţionate sisteme electronice performante pentru lucrul cu publicul. În plus, pentru cetăţeni au fost proiectate şi două toalete. În spatele ghişeelor de relaţii cu publicul, au fost amenajate birourile angajaţilor şi o sală de mese pentru aceştia. În premieră, directorul Oficiului de Cadastru, Minel Ghincea, va amenaja un birou pentru funcţionarea unui sistem on line cu notarii. "Am achiziţionat un soft prin care vom putea, pe bază de contract, să furnizăm notarilor, în câteva minute, prin e-mail, informaţii despre extrasul funciar, necesare pentru operaţiunile de tranzacţii imobiliare. Este o idee a mea, nicăieri în ţară nu se mai aplică", ne-a precizat Minel Ghincea, directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Bihor. La etaj, toate birourile se bucură de acelaşi condiţii moderne. Aici, va fi amenajată o sală de şedinţe, care va funcţiona provizoriu până ce vor fi terminate lucrările de la mansardă, unde există spaţiu pentru o astfel de destinaţie. Ieri, pe Armatei Române, lucrătorii mai aveau de ridicat gardul şi de amenajat curtea din faţa clădirii. Până la sfârşitul acestei luni, angajaţii Oficiului de Cadastru vor fi nevoiţi să îşi mute aici toate lucrurile, urmând ca din 1 iulie să-şi poată relua activitatea la noul sediu. "Lucrările de mansardare şi de amenajare a parcărilor se vor face concomitent cu activitatea de mutare. Acum ne desfăşurăm activitatea în trei spaţii, pentru care plătim o chirie imensă şi suntem nevoiţi să ne mutăm cât mai repede", a mai precizat Minel Ghincea.
Sediul Oficiului de Cadastru contrastează puternic cu imobilul de lângă, trecut în proprietatea Inspectoratului Teritorial de Muncă, care nici până azi nu a fost în măsură să demareze lucrările...



Comentarii
Nu există nici un comentariu.