Oferta RCS&RDS pentru telefonie mobilă, respinsă în Ungaria
Autoritatea pentru Media Naţională şi Infocomunicaţii de la Budapesta a respins oferta RCS&RDS pentru licenţa de telefonie mobilă din cauza restanţelor unor subsidiare locale ale firmei controlată de de către omul de afaceri Zoltan Teszari.
Din cele şase companii care au depus pachete preliminare pentru licitaţia vizând o frecvenţă de 900 de MHz, au fost respinse RCS&RDS şi compania vietnameză Viettel. Celelalte patru companii rămase, Magyar Telekom, Telenor Ungaria, Vodafone Ungaria şi consorţiul dintre compania de poştă din Ungaria, Villamosmuvek şi MFB Invest, sunt eligibile pentru a participa în faza angajantă a licitaţiei, se arată într-un comunicat al autorităţii de supraveghere. Telenor, Vodafone şi Magyar Telekom furnizează deja servicii de telefonie mobilă în Ungaria. "Compania românească RCS&RDS nu a reuşit să îndeplinească cerinţa privind restanţele companiilor controlate de aplicant la plata comisioanelor pentru autoritatea de supraveghere", se arată în comunicat. Aplicaţia companiei vietnameze a fost respinsă din mai multe motive şi considerată dincolo de posibilitatea rectificării. Licitaţia va începe la 5 ianuarie. Grupul RCS&RDS şi-a început activitatea în urmă cu 17 ani şi este prezent şi pe pieţele din Ungaria, Cehia, Slovacia, Croaţia, Serbia, Spania şi Italia. În Ungaria, furnizează servicii de telefonie fixă, Internet şi televiziune prin cablu şi satelit. În România, operatorul şi-a dezvoltat propria infrastructură de telecomunicaţii pe suport de fibră optică şi acoperă cu servicii de cablu TV, internet, telefonie fixă şi mobilă peste 200 oraşe din ţară.



Eh, da. Ungurii i-si sustin companiile lor interne si le favorizeaza nu ca Romanii, care pupa in cur orice strain care vine sa castige bani in Romania si ne lasa balta cand ne mai draga lumea.