O vară fierbinte pentru Ansamblul folcloric "Auşana"
Deşi ne aflăm în perioada concediilor, Ansamblul folcloric "Auşana" desfăşoară o bogată activitate artistică, participând cu succes la numeroase manifestări culturale judeţene şi naţionale, iar duminică va evolua peste hotare, la Festivalul castraveţilor din Micherechi - Ungaria, eveniment care îşi are denumirea de la îndeletnicirea cu care se ocupă majoritatea localnicilor: cultivarea castraveţilor.
Roxana Ilisie, cea mai tânără "achiziţie"
Bunoară, în 16 iulie, artiştii noştri au fost invitaţi la Festivalul-concurs de muzică populară "Sus, sus, sus la moţi în munte", de la Câmpeni, iar a doua zi au evoluat, în recital, în comuna Avram Iancu, la Festivalul-concurs "Cultură pentru cultură". Duminică, 18 iulie, se aflau deja pe scena din Vârciorog, la Zilele comunei. Trebuie spus că la Câmpeni, trofeul Festivalului "Sus, sus, sus la moţi în munte" a fost obţinut de interpreta Ioana Urs, colaboratoare a Ansamblului "Auşana". De asemenea, micuţa Paula Lezeu, solistă a ansamblului, a obţinut premiul special al Asociaţiei Culturale "Armonia", în cadrul festivalului cu acelaşi nume, precum şi locul II la Festivalul naţional de la Poieni, ambele desfăşurate la Cluj. În plus, Romina Nemeş, prim solistă a ansamblului, a ocupat locul I la Festivalul-concurs "Mândru-i cântecu-n Bihor", organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor. De menţionat că cea mai tânără membră a ansamblului este Roxana Ilisie, despre care Silviu Botiş, directorul ansamblului, spune că este foarte ambiţioasă. "Roxana are o voce deosebită, fiind laureată a mai multor festivaluri-concurs de muzică populară", a precizat acesta, dând ca exemplu Gala Tinerelor Talente şi Varietăţi Bihorene, unde tânăra interpretă a obţinut locul I.
Invitaţi la Festivalul castraveţilor
Ansamblul folcloric "Auşana" a fost invitat duminică, 15 august, în zi de mare sărbătoare, să evolueze, în localitatea maghiară Micherechi, în cadrul Festivalului castraveţilor, ocazie cu care va prezenta un program alcătuit din melodii populare din toate zonele folclorice ale Bihorului. De la Micherechi, ansamblul a fost invitat la Zilele comunei Husasău de Tinca, unde întregul program cultural-artistic este coordonat de Silviu Botiş, directorul ansamblului. Printre proiectele de viitor ale ansamblului se numără participarea, în recital, pe 20 august, la Festivalul-concurs de muzică populară "Sivu şi Cosmin Golban", în comuna Giroc, din Timişoara, după au fost invitaţi la Zilele comunelor Bulz şi Şuncuiuş, Târgul de toamnă de la Aleşd, respectiv la deschiderea unui centrul cultural în comuna Blăjeni din Hunedoara etc. Însă cel mai important proiect are în vedere finanţarea unui Festival-concurs de muzică populară, "Cântec mândru de pe Criş", care ar urma să aibă loc în octombrie, proiect pe care directorul ansamblului îl va depune, în aceste zile, la CJ Bihor. În acelaşi timp, Ansamblul "Auşana" continuă derularea proiectului "Folclorul, prezent şi viitor", demarat în luna mai a.c., privind promovarea, la nivel judeţean şi naţional, a folclorului, cântecului, portului şi jocului popular bihorean.



Minunat acest ANSAMBLU ia-m vazut la Husasau ,mi-au placut foarte mult,felicitari.
Va asteptam pe 20 aug.la Festival la Chisoda.
La acest Ansamblu sunt solisti foarte buni cu repertoriu autentic,felicitari.
Felicitari Ansamblului "AUSANA"si Dir.acestui Ansamblu.
Acolo unde exista talent si sereozitate apar si rezultatele,felicitari Directorului acestui Ansamblu.
"AUSANA" cea mai tare din Bihor.Va asteptam si la Borod.
ne bucuram ca mai exista oameni dedicati conservarii si promovarii traditiilor populare si folclorului romanesc.Felicitari si mult succes in activitatea viitoare.
ne bucuram ca mai exista oameni dedicati conservarii si promovarii traditiilor populare si folclorului romanesc.Felicitari si mult succes in activitatea viitoare.
Îndemn către Inspectoratul Pentru Cultură Judetean și Ministerul pt. Cultură să-i sprijine mai mult.
FELICITARI...Să vă țină puterile s-o țineți tot așa.
Sunteti cei mai buni,succes mai departe.
"Ausana cu drag canta la tat omu care asculta"Felicitari.
Va asteptam la Husasau sunt fan AUSANA.
Felicitari Directorului Ansamblui AUSANA care promoveaza tineretul.
Bihorul se poate mindri cu acest Ansamblu,succes in continuare.
Felicitari "AUSANA"