O parte dintre creştini a sărbătorit ieri Floriile
Mii de rămurele sfinţite au împânzit ieri oraşul, când o parte dintre creştini a prăznuit Floriile. Cu această zi, credincioşii romano-catolici, reformaţi şi evanghelici intră în Săptămâna Mare, Săptămâna Patimilor şi Morţii Domnului Nostru Isus Cristos. La Catedrala Romano-Catolică din Oradea, Liturghia de Florii a fost oficiată de Excelenţa Sa Böcskei László, episcopul romano-catolic de Oradea.
Sfinţirea ramurilor în arcul Bazilicii
Pentru romano-catolici, reformaţi şi evanghelici ieri a fost Duminica Floriilor, marcând intrarea în Săptămâna Mare dinaintea Paştelui. Îmbrăcaţi de sărbătoare, credincioşii au venit, cu mic cu mare, la Catedrala Romano-Catolică din Oradea, cu mai bine de jumătate de oră înainte înaintea slujbei. Au intrat, s-au închinat, iar în jurul orei 10:00, când au început să bată clopotele, au ieşi cu toţii afară, în parcul din faţa Bazilicii. Aici, a avut loc ceremonia de sfinţire a ramurilor şi o procesiune, la care a participat şi fostul episcop romano-catolic de Oradea, Tempfli Jozsef. După procesiune, a început Liturghia propriu-zisă, oficiată de Excelenţa Sa Böcskei László, episcopul romano-catolic de Oradea, în cadrul căreia au fost evocate "Patimile Domnului nostru Isus Cristos", după Evanghelistul Marcu.
Celebrări liturgice în Săptămâna Mare
În Catedrala Romano-Catolică din Oradea, liturghiile vor fi oficiate astăzi, mâine şi pomâine, după programul normal, iar credincioşii se vor putea spovedi. Apoi, în Joia Mare, de la ora 10:00, se va celebra Liturghia Crizmei, ocazie cu care se vor sfinţi uleiurile folosite la administrarea sacramentelor: uleiul catehumenilor - la botez, uleiul bolnavilor - la maslu, sfânta crizmă - la botez, mir şi preoţie. Această liturghie este unică în felul ei, fiind celebrată doar în Catedrala Episcopală, participând toţi preoţii Diecezei - în semnul colegialităţii şi unităţii. În cadrul acestei Liturghii, preoţii vor reînnoi în faţa episcopului promisiunile făcute la hirotonirea de preot. Seara, de la ora 18:00, va fi oficiată Liturghia în amintirea Cinei de Taină. Cu acest prilej, amintindu-ne de porunca iubirii aproapelui, poruncă primită de la Isus ca semn al acestei iubiri şi a umilinţei în care Isus ne este pildă, episcopul va spăla picioarele a doisprezece bărbaţi.
Programul organizat în Catedrala Romano-Catolică din Oradea, cu ocazia Săptămânii Mari şi a Solemnităţii Învierii Domnului nostru Isus Cristos, va continua şi în zilele următoare, urmând a fi prezentat ulterior.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.