Săptămâna trecută, la cimitirul din Vaşcău, a fost sfinţită o nouă troiţă, care a fost ridicată de familia Moise şi Doina Micula, împreună cu fiii: Cătălin, Călin şi Alina, în amintirea morţilor. La eveniment au luat parte localnici şi nu numai, împreună cu consilieri locali şi alte personalităţi din zonă.

Troiţa din marmură a fost ridicată prin aportul nemijlocit al familiei Micula pentru a marca ziua de 1 noiembrie, dată care coincide cu ziua de cinstirea a morţilor. Pentru sfinţirea troiţei, slujba a fost oficializată de preotul local Mircea Dan Bursaşiu. Pe soclul troiţei este dăltuit în marmură albă un citat din Evanghelia după Ioan: "Cine crede în Mine va trăi veşnic chiar dacă va muri". Alături de familia Micula, s-au mai aflat şi reprezentanţi ai mai multor formţiuni politice locale. Monumentul, o adevărată operă de artă creştină, a fost sculptat de meşterul Eugen Turi, din Vaşcău, renumit sculptor în monumente funerare din zona Beiuşului. După oficierea slujbei religioase, toţi cei prezenţi au fost invitaţi de familia Micula la o agapă frăţească în aer liber.