Şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Bihor, desfăşurată ieri, a fost un nou prilej pentru contre între PSD, UDMR şi ALDE pe de o parte, respectiv PNL, de cealaltă parte.

Doar jumătate dintre proiectele de pe ordinea de zi au reuşit să fie adoptate, în condiţiile în care unul dintre consilierii puterii, Julien Mateaş, a lipsit de la şedinţă, iar liberalii au votat împotrivă sau s-au abţiunut la vot, deranjaţi că nu le-a fost validat, nici de această dată, noul consilier. Şedinţa de ieri a CJ Bihor nu a început sub auspicii bune: din cei 34 de consilieri erau prezenţi doar 32, absenţi fiind nu doar liberala Lidia Popa, ci şi unul dintre aleşii puterii - Julien Mateaş. Astfel, din start, coaliţia PSD-UDMR-ALDE nu putea aproba, fără voturile PNL, decât proiectele pentru care erau suficiente voturile majorităţii consilierilor prezenţi. Cu toate că, practic, erau la mâna liberalilor, consilierii PSD, UDMR şi ALDE au decis să voteze împotriva validării mandatului noului consilier PNL, Carmen Pantiş, cea care ar trebui să-l înlocuiască pe Dacian Foncea. Votul împotrivă este, de fapt, răzbunarea aleşilor puterii împotriva PNL, partid care a refuzat mai bine de nouă luni să-l valideze pe social-democratul Adrian Szatmari în locul Anei Maria Tiron, fiind nevoie de o decizie a instanţei în acest caz (Tiron a contestat în instanţă decizia de excludere din PSD - n.r.). Liberalii i-au amintit preşedintelui CJ Bihor, Pasztor Sandor, care la validarea lui Szatmari a promis că ei nu vor proceda la fel dacă situaţia se schimbă, şeful administraţiei judeţene a replicat: „Noi nu vom aştepta o hotărâre a instanţei. Vom valida noul consilier mult mai repede. Scorul este de 10 la 2 (numărul de şedinţe în care Szatmari nu a fost validat, respectiv numărul de şedinţe în care Carmen Pantiş nu a fost validată - n.r.). Nu se va aştepta să fie 10 la 10.” 

„În condiţiile acestea vă rog să nu contaţi pe noi la proiectele care au nevoie de 18 voturi”, a anunţat liderul grupului PNL, Ionel Avrigeanu.

În aceste condiţii, doar 12 din cele 25 de proiecte de pe ordinea de zi au fost adoptate, asftel că Pasztor a anunţat că vineri, 28 septembrie, va fi convocată o şedinţă extraordinară. Printrte proiectele respinse se numără şi trei privind modificarea unor hotărâri anterioare, corecturi necesare pentru dosarele ce urmează a fi depuse, în luna octombrie, spre finanţare prin Programul Operaţional Regional. Potrivit lui Pasztor, suma totală a celor trei proiecte este de aproximativ 80 milioane lei. De asemenea, au fost respinse proiectele de rectificare a bugetului judeţului, alocarea unor sume de bani pentru localităţile bihorene unde s-a înregistrat pesta porcină, dar şi proiectul prin care se propunea preluarea unui teren din Săcueni pe care să se construiască o autogară.

Contre peste contre

Pe de altă parte, printre proiectele care au primit suficiente voturi s-au numărat cel privind constatarea încetării acordului încheiat cu Episcopia romano-catolică pentru Muzeul Ţării Crişurilor, două proiecte legate de Societatea Parcuri Industriale Bihor, proiectele legate de organigramele instituţiilor din subordine, eliberarea de licenţe de transport, dar şi modificările aduse programului judeţean de transport.

Discuţii aprinse au avut loc după respingerea rectificării de buget, când consilierul PNL Călin Gal, fost şef al Gărzii Financiare Bihor, a întrebat conducerea CJ când are de gând să-i răspundă la plângerile prealabile făcute referitoare la hotărârile de Consiliu Judeţean privind stabilirea bugetului judeţului pe 2018 şi rectificările ulterioare. Gal a menţionat că, potrivit legii, trebuie să primească răspuns în termen de 30 de zile printr-o hotărâre de consiliu, care fie menţine, fie revocă hotărârile contestate. Potrivit consilierului liberal, acest termen expiră în data de 28 septembrie. În plângerile sale, Gal contesta faptul că doi consilieri PSD - Stela Babău şi Bujor Chirilă, dar şi unul UDMR - şi Boda Gergely-Zoltán care au votat proiectele legate de buget deşi se prevedea alocarea de bani pentru instituţi unde aceştia sunt angajaţi. „Mă aşteptam la mult mai mult profesionalism din partea dumneavoastră. Nu mă mir că s-a desfiinţat Garda Financiară dacă dumneavoastră i-aţi fost şef. Niciunul dintre colegii dumneavostră nu a ridicat această problemă. Noi am votat să prindem în buget cotizaţia stabilită de AGA, din care cei doi consilieri nu sunt membri. Nu are nicio legătură cu bugetele Ecoland şi Ecolect. Sunteţi absolut paralel în acest subiect. La fel s-a întâmplat şi când aţi ieşit cu acel prejudiciu de 2,5 milioane lei la DDIP, când, de fapt, acela e bugetul total al instituţiei, inclusiv salariile”, a răspuns vicepreşedintele CJ Bihor, Ioan Mang.

„Vorbeaţi de profesionalism. Ar fi trebuit să daţi dovadă de profesionalism când aţi fost ministru al Educaţiei”, a fost replica liberalului, care a adăugat că pentru a înţelege raportul Curţii de Conturi trebuie să cunoşti noţiuni de fiscalitate, ceea ce nu e cazul lui Mang. Până la urmă, preşedintele Pasztor Sandor a anunţat că răspunsul la plângeri va fi dat în şedinţa extraordinară de vineri.