Mâine, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, va avea loc, începând cu ora 9.00, a VI-a Bursă a locurilor de muncă organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor. Dacă celelalte ediţii s-au adresat unei anumite categorii sociale şi economice, de această dată, bursa este destinată tuturor persoanelor în căutarea unui loc de muncă, precum şi celor care au un loc de muncă, dar doresc schimbarea acestuia. Până ieri, şi-au anunţat participarea 45 de agenţi economici, care oferă 721 de locuri de muncă. La această ediţie, cei interesaţi au la dispoziţie următoarele meserii: prezentatori TV, redactor radio, decorator, arhitect, jurist, agent asigurări, economist, legumicultor, confecţioner îmbrăcăminte sau încălţăminte, zidar etc. În urma celor cinci burse organizate în Oradea, 756 de persoane au fost încadrate în muncă, rata şomajului scăzând de la începutul anului de la 2,6% la 2,2%, aşa cum se prezenta la sfârşitul lui aprilie. Dacă, la sfârşitul anului 2003, în evidenţele AJOFM Bihor se aflau 7.015 şomeri indemnizaţi şi neindemnizaţi, azi sunt, înregistraţi 6126.