Amenajarea unui muzeu al evreilor din Oradea şi Bihor în sinagoga ortodoxă de pe strada Primăriei s-a transformat într-un nou motiv de dispută între municipalitatea orădeană şi Consiliul Judeţean Bihor. Cele două administraţii au opinii diferite cu privire la instituţia care ar trebui să administreze noul muzeu.

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pasztor Sandor, a declarat, recent, într-o conferinţă de presă, că a discutat personal cu primarul Ilie Bolojan şi a avut o corespondenţă cu acesta cu privire la încheierea unui protocol de colaborare între cele două instituţii cu privire la înfiinţarea Muzeului Istoric al Evreilor din Oradea şi Bihor în Sinagoga Aachvas Rein, de pe strada Primăriei. Mai exact, propunerea de colaborare a venit din partea Primăriei, care propunea ca Muzeul Țării Crișurilor să asigure, sub formă de custodie, obiectele muzeale, să pună la dispoziție proiectul tematic și expozițional în 30 de zile de la semnarea protocolului, să asigure consultanță, iar Muzeul Cetății și orașului Oradea să asigure cheltuieli de funcționare, promovare și susținere financiară. Propunerea nu a fost acceptată, însă, de şeful CJ Bihor, nemulţumit că, astfel, Muzeul Evreilor, utilat cu exponate ale Muzeului Ţării Crişurilor, ar fi devenit o secţie a Muzeului Cetăţii. În schimb, el i-a trimis o scrisoare primarului Ilie Bolojan, în care a menţionat că intenţia administraţiei judeţene este de a se realiza Muzeul Evreilor, „care a fost iniţiat de către Muzeul Ţării Crişurilor”, şi a prezentat „trei posibile soluţii pentru a avansa în acest proiect fără ca vreo parte să se simtă lezată”. Prima propunere viza ca Primăria să realizeze intervenția pe clădire, iar Consiliul Județean, prin Muzeul Țării Crișurilor, să realizeze expoziția și să preia toate cheltuielile de finanțare. O a doua soluţie era ca administraţia judeţeană să realizeze atât investiţia externă, cât şi expoziţia tematică şi va finanţa cheltuielile de funcţionare. A treia soluţie era cumpărarea imobilului de către CJ Bihor şi realizarea proiectului. În adresa trimisă primarului, Pasztor a menţionat că prima variantă ar fi una de compromis, iar în cazul în care ar fi fost acceptată de primar ar fi însemnat că municipalitatea finaliza restaurarea clădirii, CJ realiza expoziţia, Muzeul ar fi devenit secţie a Muzeului Ţării Crişurilor, cheltuielile de întreţinere urmând să fie suportate de complexul muzeal. Pasztor a insistat asupra faptului că ideea realizării Muzeului de Istorie a Evreilor din Oradea și Bihor le-a aparținut dr. Tereza Mozes și lui Aurel Chiriac, directorul MTC, în 1996. În anexa scrisorii, Pasztor precizează că în 2010, Comunitatea Evreilor plasa Sinagoga Aachvas Rein, de pe strada Primăriei, în administrarea Muzeului Țării Crișurilor pentru o perioadă de 10 ani, fiind realizat proiectul tematic şi expoziţional. În 2012, ambasadorul SUA de la acea dată, Mark Gittenstein, a înmânat Comunităţii Evreilor din Oradea un cec în valoare de 130.000 dolari pentru începerea restaurării clădirii. În 2016, comunitatea a denunțat contractul de administrare a Sinagogii, „la insistenţele Primăriei municipiului Oradea”, și a predat clădirea municipalităţii, deşi era deja pregătit un proiect cu finanţare prin Programul Hu-Ro pentru finalizarea lucrărilor. Răspunsul primarului Ilie Bolojan la această adresă a lui Pasztor Sandor a venit miercuri, 19 iulie, edilul respingând toate propunerile. „Regret faptul că nu ați găsit de cuviință a da curs și a susține protocolul de colaborare propus. Într-un asemenea context şi din dorinţa realizării în practică, cât mai rapide, a obiectivului muzeal turistic ce îşi propune a recunoaşte, respecta şi promova aportul membrilor comunităţii evreilor în istoria şi actualitatea oraşului nostru, găsesc de cuviință a vă comunica pe această cale hotărârea instituției pe care o reprezint de a realiza acest obiectiv pe de-a întregul din resurse proprii”, menţionează Ilie Bolojan. El a adăugat: „Nădăjduiesc că, şi urmare a deciziei noastre, instituţia pe care o conduceţi va avea o dată în plus raţiuni şi resurse pentru a reabilita faţadele a două importante clădiri ce sunt în proprietatea şi administrarea dumneavoastră, respectiv clădirea fostei Policlinici Mari din Oradea, str. Republicii nr. 35, şi clădirea Filarmonicii de Stat Oradea, situată pe str. Moscovei nr. 5 – contribuind astfel la schimbarea în bine a imaginii urbei ce pentru noi reprezintă acasă”.