Cod ecologizare24 Cea de a doua ediţie a evenimentul "Let's Do It- România" a reuşit să mobilizeze puţin peste 5.000 de bihoreni, care prin acţiunea lor de voluntariat, extinsă la nivelul întregului judeţ, au reuşit să strângă 10.000 de saci de gunoi. Chiar dacă organizatorii s-au arătat mulţumiţi de rezultatele înregistrate, o oarecare tristeţe nu a put fi mascată vizavi de faptul că doar jumătate din numărul estimat a răspuns apelului, iar o serie de instituţii ale statului au ignorat această acţiune de amploare.

 

În Bihor, la prima ediţie, cei 3.000 de voluntari din Bihor au reuşit să strângă 2.900 de tone de deşeuri. Pentru acest an, organizatorii sperau într-o implicare mai mare, numărul voluntarilor aşteptaţi fiind de 10.000. Pentru o mai bună organizare, persoanele interesate s-au înscris, din timp, pe site-ul oficial al evenimentului, în Bihor anunţându-şi participarea 400 de lideri. Ulterior însă, sute de voluntari s-au prezentat în cursul dimineţii de sâmbătă în parcarea Lotus, alăturându-se evenimentului. Astfel, numărul voluntarilor care au participat la campania de igienizare din tot judeţul s-a ridicat la 5.000, aceştia reuşind să adune 10.000 de saci de gunoi. De o implicare exemplară au dat dovadă tinerii de la Rotaract, care a avut colectat peste 500 de saci. « Împreună cu 60 de tineri din organizaţia Rotaract am iginizat zona de la Husasăul de Tinca şi am ajuns până la Holod şi Sâmbăta », ne-a declarat Ligia Oală, reprezentant Rotaract, coordonatorul proiectului. Alţi 400 de saci au fost adunaţi de către 170 de elevii de la Liceul Teologic Greco-Catolic "Iuliu Maniu", ajutaţi de către colegii lor din Sânmartin, care au avut ca zonă de desfăşurare zona Băile Felix. O arie extinsă, de 145 de km, aflată în perimetrul Săcuieni-Marghita-Popeşti-Sălard a fost « adjudecată » de către Mişcarea Verzilor, condusă de către Horea Vuşcan, căruia i s-au alăturat peste 20 de tineri. De o mobilizare exemplară au dat dovadă cei peste 300 angajaţi ai Direcţiei Silvice Bihor. De asemenea, au răspuns apelului toţi angajaţii Gărzii de Mediu, care i-au însoţit pe cei 50 de liceeni de la Liceul Teoretic « Aurel Lazăr » care s-au deplasat la Coada Lacului. Cu această ocazie, primarii celor două comune, Bulz şi Curăţele, au semnat un protocol în vederea gestionării comune a colectării gunoaielor menajere, urmând să fie desemnată o societate de salubritate comună care să ridice deşeurile de pe razele administrative ce se întrepătrund la Coada Lacului. De asemenea, Penitenciarul Oradea, în frunte cu purtătorul de cuvânt, subcomisarul Adrian Bungău, a trimis zece reprezentanţi, dintre deţinuţii model care au optat pentru Pădurea Nojoridului. Acţiunea s-a bucurat şi de sprijinul operatorilor de salubritate, printre care şi RER Ecologic Service. « Ne-am alăturat cu 24 angajaţi, dar şi 3 autospeciale pentru ridicat gunoiul. O atenţie sporită o vom acorda platoului de la Agrosem », ne-a precizat Ionel Ban, director tehnic RER. Jandarmii, agenţii Poliţia Ecologică, respectiv membrii AISEC au dat şi ei de o mobilizare exemplară, venind în sprijinul acţiunii "Let's Do It- România". Numărul voluntarilor a fost întregit de sute de bihoren veniţi să se alăture acţiunii. « Am răspuns apelului deorece am dorit să trag un semnal de alarmă pentru cei care fac mizerie. Pentru gestul lor, e nevoie de armată de oameni ca să cureţe. Nu e corect », ne-a declarat Monica Ganea, unul dintre voluntari.

Din păcate, acţiunea nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor organizatorilor. « Nu toate instituţiile publice s-au alăturat acţiunii noastre. Nici măcar acele instituţii subordonate Ministerului Mediului nu venit spre noi, cum ar fi Agenţia de Protecţia Mediului, Administraţia Bazinală de Apă Crişuri. De asemenea, nu am văzut niciun voluntar din partea Primăriei Oradea », ne-a declarat Mihai Pop, coordonatorul "Let's Do It - România".