Demonstraţia de forţă pe care "grupul de interese" din Consiliul Local încearcă s-o facă în detrimentul unor investitori privaţi atinge paroxismul, demonstrând încă o dată jalnica prestaţie a politicienilor de carton care, dacă nu se poate implica în sprijinirea mediului de afaceri, preferă să bage beţe în roatele oricărei iniţiative private de pe urma căreia au aflat că nu pot trage foloasele necuvenite de rigoare... Va să zică, după ce în martie 2003, prin Hotărârea 194, Consiliul local îşi dădea acordul de principiu pentru efectuarea a trei schimburi de proprietăţi, două dintre acestea fiind puse ulterior în operă, fără nici o problemă, doi ani mai târziu, în martie 2005, se trezeşte un "dăştept" care să condiţioneze efectuarea celui de-al treilea schimb prin obligarea investitorului privat la obţinerea Planului Urbanistic de Detaliu şi a Autorizaţiei de construcţie în cursul aceluiaşi an. Mai mult, cele două "sule" înfipte în coasta investitorului urmau să fie asumate ca şi clauze în contractul de schimb care nu s-a mai încheiat din motive neimputabile lui. În plus, nerealizarea efectivă a schimbului de teren a produs prejudicii investitorului, care s-a conformat acordului de pricipiu, achiziţionând şi ţinând la dispoziţia municipalităţii 39.105 mp în zona industrială, pe care trebuia să-i ofere în schimbul unei suprafeţe de... 15 ori mai mică, dar evaluată la 96 de euro/mp. Paradoxal, condiţiile impuse investitorului frizează bunul simţ şi încalcă flagrant legea, câtă vreme acestuia i se încalcă, pe de o parte, dreptul de proprietate, interzicându-i-se înstrăinarea, ulterior dobândirii, terenului deţinut, iar pe de alta, i se condiţionează dobândirea terenului de obţinere a autorizaţiei de construcţie care, evident, nu se poate emite decât după intrarea suprafeţei vizate în deplina sa proprietate. Abuzul executivului local este cu atât mai grosolan cu cât, în acordul de principiu, emis în urmă cu trei ani, pentru perfectarea schimbului de teren, nu se condiţiona efectuarea acestuia de îndeplinirea unor clauze aberante, născocite abia la 31 martie 2005, care nu pot avea ca scuză decât euforia generală specifică ajunului zilei de 1 aprilie şi singură motivaţie o poziţie de forţă care, în loc să normalizeze relaţia dintre un mare contribuabil şi un ordonator bugetar de credite, nu poate decât s-o tensioneze în detrimentul unei întregi comunităţi...