Muzică klezmer la Filarmonică
Trupa evreiască "Hakeshet Klezmer Band" a susţinut sâmbătă seara, în sala Enescu Bartok a Filarmonicii de Stat Oradea, un concert de muzică klezmer, care a durat aproape două ore.
"Hakeshet Klezmer Band" este o componentă a Ansamblului Artistic al Comunităţii evreilor din Oradea, fiind prima formaţie de acest gen din România care a fost invitată la cel mai prestigios festival de muzică klezmer din lume, organizat în localitatea Tsfat, din Israel. Cu ocazia participării lor la acest festival, artiştii noştri au înregistrat şi primul lor album, intitulat "Give me a lift to Tsfat". Fiind în ediţie limitată deocamdată, acesta a putut fi achiziţionat sâmbătă, cu ocazia concertului, la preţul de 20 de lei, sau solicitat pe adresa formaţiei, hakeshetklezmer@gmail.com. Un aport deosebit la realizarea albumului l-a avut Felix Koppelmann, preşedintele Comunităţii evreieşti din Oradea. În cadrul concertului de sâmbătă, şi-au dat concursul cei opt membri ai formaţiei "Hakeshet": Gavril Ardelean, vioară, N. Levi Nicolae, vioară, Boros-Konrad Peter, contrabas, Ari-Nagy Sandor, pian, acordeon, Ion Pîntea, clarinet, Ilie Pop, trombon, Andrei Seidler, percuţie, şi Kovari Katalin Eszter, voce. Cu această ocazie, au putut fi audiate piese de pe albumul lor, şi nu numai. La final aceştia au fost răsplătiţi, de către spectatori, cu apaluze la scenă deschisă. Chiar dacă repertoriul evreiesc s-a "risipit" din cauza dramelor prin care a trecut acest popor, muzica klezmer mai fascinează şi astăzi publicul.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.